x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan despre sistemul de termoficare: Iarna viitoare va fi mult mai bine

Nicuşor Dan despre sistemul de termoficare: Iarna viitoare va fi mult mai bine

de Redacția Jurnalul    |    11 Mar 2023   •   19:20
Nicuşor Dan despre sistemul de termoficare: Iarna viitoare va fi mult mai bine

Edilul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă că iarna viitoare va fi mult mai bine în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de termoficare din Bucureşti.

"O să fie mai bine, mult mai bine, pentru că pleacă şi aceste proiecte care sunt finanţate cu fonduri europene. Spre deosebire de anul trecut, când am avut vreo cinci şantiere mari, anul acesta o să avem vreo 12 şantiere mari", a spus Nicuşor Dan, într-o emisiune la Prima TV.

Potrivit acestuia, cele mai mari pierderi se înregistrează în reţeaua principală. "Asta înseamnă între CET-uri şi punctele termice. După aceea avem aşa-numita reţea secundară, care este între punctele termice şi blocuri. Aici pierderile sunt mult mai mici şi aici sunt reparaţii care se fac. Dar problema mare este pe reţeaua principală", a afirmat Nicuşor Dan.

El a menţionat că în acest mandat ţinta sa sunt 150 - 180 de kilometri. "O să fie vreo 150, aş zice eu. Poate 180", a adăugat primarul general. 

×
Subiecte în articol: nicusor dan termoficare