x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Niels Schnecker a părăsit staff-ul de campanie pentru prezidenţiale a lui Antonescu. Vezi de ce

Niels Schnecker a părăsit staff-ul de campanie pentru prezidenţiale a lui Antonescu. Vezi de ce

03 Feb 2014   •   14:02
Niels Schnecker a părăsit staff-ul de campanie pentru prezidenţiale a lui Antonescu. Vezi de ce

Niels Schnecker a precizat într-un comunicat de presă că luni i-a prezentat lui Crin Antonescu demisia din funcţia de director de campanie prezidenţială. Schnecker nu a dezvăluit motivele care au stat în spatele acestei decizii.

"Astăzi i-am prezentat domnului Crin Antonescu demisia mea din funcţia de director de campanie prezidenţială 2014. Cred că Partidul Naţional Liberal are experienţa şi capacitatea de a conduce mai departe această misiune. Îi voi sta şi mai departe la dispoziţie pentru orice sfat şi îi voi purta în continuare aceeaşi prietenie. Sper ca rezultatele atât la alegerile europarlamentare, cât şi la cele prezidenţiale să fie cele scontate. Sunt convins şi acum de faptul că domnul Crin Antonescu va fi cel mai bun preşedinte al României şi îi doresc să sărbătorească revelionul 2014/2015 la Palatul Cotroceni", a spus Schnecker, care a precizat că a decis să se întoarcă în consultanţa privată.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat luni că activitatea lui Niels Schnecker în calitate de consilier al său va înceta.

"Activitatea domnului Niels Schnecker va înceta, ceea ce nu înseamnă că relaţia de amiciţie şi de respect între mine şi el va înceta, ea va continua. Activitatea domniei sale în calitate de consilier al meu va înceta. Nu mi se par foarte relevante (n.r.- motivele), am avut o colaborare normală, o colaborare bună, colaborările încep şi se termină, probabil că domnul Niels Schnecker va face şi el cunoscute aceste lucruri. Nu e nimic de căutat pentru dumneavoastră în spatele unei decizii foarte simple", a declarat Antonescu, la Palatul Parlamentului.

×