x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nou mandat pentru Hayssam

Nou mandat pentru Hayssam

14 Apr 2005   •   00:00

Procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au cerut ieri emiterea unui nou mandat de arestare pe numele lui Omar Hayssam, precum si a fratelui si cumnatului acestuia.

Acestia sunt inculpati in dosarul de privatizare a SC Foresta Nehoiu. Cumnatul lui Hayssam, Mihai Nasture, impreuna cu Gheorghe Iosif si Emile Raja El Assal au fost prezentati ieri la Tribunalul Municipiului Bucuresti. In cauza mai era citat si fratele sirianului, Omar Mohamed, insa acesta a fost judecat in lipsa.

PRELUARE ACTIUNI. Cei patru, alaturi de Omar Hayssam, sunt inculpati intr-un dosar de bancruta frauduloasa, crima organizata si spalare de bani in cazul privatizarii societatii buzoiene Foresta SA Nehoiu. Omar Hayssam, pe data de 31 iulie 2000, a cumparat 56,47 la suta din pachetul de actiuni cu 5,7 miliarde de lei. In calitate de presedinte, Hayssam impreuna cu Gheorghe Iosif (presedinte al Consiliului de Administratie) au vandut mai multe active ale intreprinderii, in special terenuri, cu scopul declarat de a obtine bani pentru achitarea unor datorii catre stat. Anchetatorii au descoperit insa ca sumele obtinute din vanzari nu au fost folosite in scopul declarat. Intre 2001 si 2004 au fost incheiate mai multe contracte de vanzare-cumparare de terenuri si alte active intre SC Foresta SA Nehoiu si firmele controlate si coordonate de Omar. (Ion Alexandru, Miruna Pasa)

×
Subiecte în articol: observator