Tocmai a ieşit de sub tipar, la Editura Tipografia INTACT, cea de-a doua ediţie a cărţii "Vechi soiuri româneşti de viţă-de-vie", scrisă de renumitul dr Ion Puşcă.
Prima ediţie a apărut tot la Editura Tipografia INTACT, în anul 2006. A fost premiată de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului, fiind considerată una dintre cele mai valoroase apariţii editoriale din lume şi un exemplu pe care să-l urmeze şi alte ţări viticole. "Datorită acestor aprecieri, dar şi faptului că prima ediţie s-a epuizat foarte repede, iar interesul publicului s-a menţinut constant, am simţit nevoia reeditării acestei cărţi, completând, unde a fost cazul, cu noi informaţii şi precizări", explică autorul.
Citește pe Antena3.ro