x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Nu există o cifră de concedieri bătută în cuie"

"Nu există o cifră de concedieri bătută în cuie"

15 Ian 2010   •   00:00

Guvernul nu a discutat astăzi despre concedieri în sectorul bugetar şi nici nu există un document în care să se menţioneze câţi angajaţi din sistem vor fi disponibilizaţi în 2010, iar numărul de persoane care vor lucra în sectorul public va fi stabilit pe baza standardelor de cost şi normativelor.



"Nici Acordul cu FMI şi nici un alt document nu se referă la o cifră bătută în cuie a oamenilor care vor pleca din sectorul public. Nu a fost prestabilit un număr de persoane din sistemul bugetar care urmează să fie disponibilizate. Pe baza standardelor de cost se va şti de câţi oameni este nevoie pentru o eficienţă maximă în fiecare sector. Poate că în anumite sectoare va fi nevoie de mai mulţi oameni decât sunt acum, dacă analizele bazate pe standardele de cost vor arăta acest lucru", a declarat, la finalul şedinţei de astăzi a Guvernului, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. Premierul Emil Boc a afirmat, joi seară, că numărul persoanelor concediate din administraţia publică va fi stabilit pe baza unei analize corelată cu standardele de cost, care va indica exact atât domeniile în care trebuie angajat personal, cât şi sectoarele în care se impun disponibilizări.

×
Subiecte în articol: observator