Spoturi animate cu informaţii despre măsuri şi reguli de comportament- cel puţin la nivel teoretic- înainte de producerea, pe timpul şi după producerea unui cutremur cu magnitudine mare. Este vorba despre o campanie naţională de informare preventivă “Nu tremur la cutremur”, al cărei obiectiv principal este conştientizarea, informarea şi pregătirea populaţiei pentru a reacţiona corect în situaţia producerii unui cutremur.
CNA a recomandat ieri televiziunilor să difuzeze spoturile din această campanie după ce Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a trimis o adresă prin care a avertizat că pe fondul producerii, în ultima perioadă, pe teritoriul României a unor cutremure de magnitudine redusă sau moderată au fost transmise populaţiei “informaţii discordante cu privire la măsurile şi modul de comportare cu prilejul unui astfel de eveniment”. “Populaţia trebuie să aibă încredere în ceea ce i se comunică oficial şi nu în anunţuri făcute de aşa-zişi specialişti”, a spus şi secretarul de stat, Raed Arafat. Mai mult, 80% dintre adulţii din România nu ştiu cum să reacţioneze în caz de cutremur şi mulţi ar lua decizii care le-ar putea fi fatale sau ar încetini intervenţia salvatorilor, relevă un studiu, prezentat la lansarea campaniei “Nu tremur la cutremur”.
Oficiali din IGSU au explicat pentru Jurnalul Naţional că derularea acestei campanii îşi propune informarea corectă şi pregătirea cetăţenilor în cazul producerii unui cutremur cu magnitudine mare. “Un asemenea eveniment nu va putea niciodată prevenit, dar consecinţele lui depind de modul în care cetăţenii sunt pregătiţi şi de cum ştiu să se comporte într-o astfel de situaţie. Sigur că subiectul sperie pe toată lumea, însă demersul nostru este unul normal şi raportat la existenţa acestui tip de risc”, au precizat sursele citate.
Marele cutremur în 2015?
Organizaţia “World Earthquakes”, care publică predicţii realizate pe baze statistice privind seismele, a anunţat că se aşteaptă ca în România să aibă loc, între anii 2013-2017, un cutremur cu magnitudinea de peste 6,5 grade, “anul critic” fiind 2015. Specialiştii din cadrul World Earthquakes afirmă că prezicerea cu exactitate a momentului, localizării şi magnitudinii unui cutremur este imposibilă cu tehnologia actuală şi explică faptul că predicţiile lor sunt realizate pe baze statistice (luând în considerare seismele care au avut şi au loc în diferite ţări), cu ajutorul unor algoritmi matematici foarte complecşi. Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, a declarat că nu poate spune cu exactitate dacă în 2015 România va fi zguduită de un cutremur mare. “E foarte greu de spus despre cutremurele mari. E aproape imposibil să spunem ce se va întâmpla”, a precizat el. Radulian a avertizat însă că anul acesta vom avea cutremure de peste 4 grade în fiecare lună. Ceea ce s-a şi întâmplat. De la începutul acestei luni, au fost în medie aproape două cutremure pe zi, majoritatea în zona Vrancea. Cel mai mare cutremur a avut loc sâmbătă, 24 ianuarie, cu o magnitudine de 4,6 pe scara Richter şi al patrulea seism peste 4 grade din luna ianuarie. În perioada 21 decembrie 2014-22 ianuarie 2015, au fost 51 de cutremure în judeţele Buzău şi Vrancea, trei în Banat, unul în Oltenia şi unul în Prahova. Cel mai puternic seism din anul 2014 a avut loc la 22 noiembrie -5,7 grade pe scara Richter - şI s-a produs la în zona Vrancea.
Cum ne comportăm în timpul cutremurului?
■ În cazul în care se declanşează un cutremur, păstraţi-vă calmul şi liniştiţi persoanele din jur.
■ Dacă vă aflaţi în interiorul unei clădiri, nu ieşiţi şi nu fugiţi pe scări.
■ Nu utilizaţi liftul!
■ Protejaţi-vă sub tocul uşii, sub o grindă, lângă un perete interior sau adoptaţi o poziţie ghemuit, acoperit şi susţinut de un obiect solid!
■ Dacă vă aflaţi în locuinţă şi se declanşează un cutremur, păstraţi-vă calmul!
■ Protejaţi-vă sub tocul uşii, sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistenţă.
■ Îndepărtaţi-vă de ferestre, pereţii exteriori sau obiecte care pot vătăma.
■ Închideţi sursele de foc.
■ Nu părăsiţi locuinţa! Nu fugiţi pe scări! Nu folosiţi liftul!
■ Dacă sunteţi surprins de cutremur într-un autovehicul, nu rămâneţi în maşină, ci ieşiţi afară şi întindeţi-vă lângă vehicul. Maşinile formează, în general, goluri de aproximativ 1,5 metri în jurul lor.
Reguli de comportament la şcoală!
■ Dacă vă aflaţi la şcoală şi se declanşează un cutremur, păstraţi-vă calmul!
■ Protejaţi-vă sub pupitre.
■ Îndepărtaţi-vă de ferestre, pereţii exteriori sau obiecte care pot vătăma.
■ Cadrul didactic va deschide uşa clasei şi se va proteja lângă un perete interior de rezistenţă.
■ Evacuarea din clădire se realizează coordonat, după terminarea cutremurului şi verificarea căilor de evacuare.
“Triunghiul vieţii”, mit sau portiţă de salvare?
“Triunghiul vieţii” este o sintagmă atribuită de specialişti anumitor zone care îţi pot salva viaţa într-o clădire afectată de cutremur. Dezvoltată de Doug Copp, managerul pentru dezastre al Echipei Americane Internationale de Salvare (ARTI), această metodă poate creşte şansele de supravieţuire în caz de cutremur până la 100%.
Specialiştii explică faptul că denumirea metodei vine de la spaţiul cu acelaşi nume creat în imediata apropiere a obiectele de mobilier mari care, în eventualitatea prabuşirii tavanului, formează între acesta şi podea un triunghi de siguranţă în care o persoană poate fi protejata.Cu cat obiectul are o dimensiune mai mare, cu atât se va compacta mai puţin, iar golul de siguranţă va fi mai mare, crescând astfel probabilitatea ca persoana care îl ocupă să nu fie ranită.
Citește pe Antena3.ro