x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul cazurilor de coronavirus în România a ajuns la 2460 de persoane infectate

Numărul cazurilor de coronavirus în România a ajuns la 2460 de persoane infectate

01 Apr 2020   •   13:00
Numărul cazurilor de coronavirus în România a ajuns la 2460 de persoane infectate
Sursa foto: Captura Antena 3

 Un număr de 2.460 de români sunt infectați cu noul coronavirus, dintre acestea, 215 cazuri fiind noi, diagnosticate în ultimele 24 de ore, potrivit raportării Grupului de Comunicare Strategică. 85 de persoane au decedat, iar 252 au fost declarate vindecate și externate.

Potrivit GCS, până miercuri, în România au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și externate. Este vorba de 84 de pacienți de la București, 56 de la Timiș, 26 de la Iași, 21 de la Caraș-Severin, 12 de la Constanța, 20 de la Prahova, 8 de la Dolj, 5 de la Brașov, 8 de la Cluj, 5 de la Galați, 2 de la Bihor și câte unul de la Brăila, Mureș, Neamț, Alba și Argeș.

Totodată, până joi, 85 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Oradea, Ialomița, Bihor și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 215 noi cazuri de îmbolnăvire.

Joi, la ATI erau internați 57 de pacienți, dintre care 34 în stare gravă.

Potrivit GCS, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.218 de persoane, iar alte 119.218 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

La nivel național, au fost prelucrate 26.609 teste.

Au fost întocmite, până în prezent, 260 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat 522 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, tot în ultimele 24 de ore, 6.939 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, amenzile totale fiind de 11.366.595 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 196 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 105 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 24 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 4 în Spania și unul în Germania, au decedat.

×
Subiecte în articol: coronvirus romania