x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 14

Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 14

18 Ian 2019   •   13:27
Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 14
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Încă o persoană a murit din cauza gripei, numărul celor decedaţi în urma acestei boli ajungând la 14, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Ultima persoană care a decedat din această cauză este un bărbat de 71 de ani din Bucureşti, confirmat cu virusul gripal A.
Bărbatul avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat antigripal.

Un număr de 13 persoane au murit, până în prezent, din cauza gripei, informează vineri Ministerul Sănătăţii.
Ultima persoană care a murit din această cauză este un bărbat din judeţul Timiş, în vârstă de 69 de ani, având virus gripal de tip A.
Acesta avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: gripă