x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Protestatarii din Piaţa Victoriei au aprins lanternele telefoanelor la ora 21,00

UPDATE Protestatarii din Piaţa Victoriei au aprins lanternele telefoanelor la ora 21,00

24 Feb 2019   •   19:30
UPDATE Protestatarii din Piaţa Victoriei au aprins lanternele telefoanelor la ora 21,00
Sursa foto: Victor Stroe

UPDATE Cele câteva mii de protestatari prezenţi duminică seara în Piaţa Victoriei au aprins lanternele telefoanelor mobile la ora 21,00 şi au huiduit în cor Guvernul sau au suflat în vuvuzele, iar la câteva minute după acest moment oamenii au început să plece din zona manifestaţiei.

De asemenea, un grup de protestatari a desfăşurat un steag uriaş al Uniunii Europene, care a fost plimbat prin mulţime, deasupra capetelor, mai multe zeci de minute.

După ora 21,10 grupuri destul de mari de protestari au început să părăsească Piaţa Victoriei, îndreptându-se spre casă, unii dintre ei afirmând însă că vor reveni şi în zilele următoare pentru a protesta.

Oamenii au început să se strângă în piaţă încă înainte de ora 18,00, pentru a protesta faţă de OUG nr.7/2019, prin care s-au adus modificări legilor Justiţiei. După ce numărul protestatarilor a crescut, Brigada Rutieră a anunţat că au fost impuse restricţii şi devieri de trafic pe străzile adiacente Pieţei Victoria.

Protestatarii au scandat împotriva ordonanţei de modificare a legilor justiţiei, dar şi împotriva Guvernului şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Unii dintre cei din piaţă au portavoci, steaguri şi câteva bannere de mari dimensiuni.

Numărul participanţilor la protestul faţă de modificarea legilor Justiţiei, desfăşurat duminică seară în Piaţa Victoriei, a ajuns la câteva mii, în zonă fiind impuse restricţii de trafic pe mai multe artere rutiere.

Oamenii au început să se strângă în piaţă încă înainte de ora 18,00, pentru a protesta faţă de OUG nr.7/2019, prin care s-au adus modificări legilor Justiţiei. După ce numărul protestatarilor a crescut, Brigada Rutieră a anunţat că au fost impuse restricţii şi devieri de trafic pe străzile adiacente Pieţei Victoria.

Protestatarii scandează împotriva ordonanţei de modificare a legilor justiţiei, dar şi împotriva Guvernului şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Unii dintre cei din piaţă au portavoci, steaguri şi câteva bannere de mari dimensiuni.

Jandarmii au montat garduri de protecţie în jurul zonei din centrul Pieţei Victoriei, unde s-au strâns participanţii la protest.

Jandarmeria Capitalei a anunţat că pentru organizarea manifestaţiei din Piaţa Victoriei nu au fost respectate condiţiile legale.

"Pentru organizarea acestei manifestaţii nu au fost respectate condiţiile legii adunărilor publice în vigoare, aceasta fiind anunţată pe reţelele de socializare, în mediul online şi în mass-media. Jandarmeria Capitalei va asigura ordinea şi liniştea publică şi va lua toate măsurile pe care le consideră necesare, astfel încât să prevină incidentele care ar putea tulbura ordinea publică pe timpul desfăşurării acestei manifestaţii", se arată într-un comunicat transmis duminică de Jandarmeria Capitalei.

Acţiunea de protest a fost iniţiată prin intermediul reţelelor de socializare.

Alianţa 2020 USR PLUS a anunţat că se va alătura protestului, în Piaţa Victoriei urmând să fie prezenţi şi cei doi lideri ai alianţei, Dacian Cioloş şi Dan Barna. AGERPRES

×