x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul persoanelor vindecate de cancer, în creştere

Numărul persoanelor vindecate de cancer, în creştere

21 Apr 2009   •   00:00

Un studiu european, Eurocare-4, dat recent publicităţii, arată o creştere constantă a numărului persoanelor considerate vindecate dintre cele diagnosticate cu cancer, scrie Agerpres.

Studiul analizează evoluţia unor indicatori în perioada 1995 - 2002 şi conţine date comparative privind naţionalitatea, tipul de cancer şi sexul persoanelor considerate vindecate de cancer din 23 de ţări din Europa de nord, Europa de vest şi de est, precum şi din Marea Britanie şi Irlanda de Nord.

Studiul arată că, în intervalul analizat, numărul persoanelor vindecate de cancer pulmonar a crescut de la 6% la 8%, în cazul cancerului de stomac de la 15% la 18%, respectiv de la 42% la 49% pentru cancerul colorectal.

Analizând tipurile de cancer în care au fost înregistrate creşteri ale ratelor de supravieţuire, se observă diferenţe semnificative între ţările Uniunii Europene. Astfel, cea mai mică proporţie de pacienţi vindecaţi de cancer pulmonar (sub 5%) se află în Danemarca, Cehia şi Polonia, în timp ce proporţia cea mai ridicată este în Franţa şi Spania (10%).

În cazul cancerului colorectal, ratele cele mai mari de vindecare (49%) se întâlnesc în Franţa, iar cele mai mici la pacienţii din Polonia, Cehia şi Slovenia (sub 30%).

De asemenea, un număr însemnat de paciente diagnosticate cu cancer de sân şi considerate vindecate (73%) locuiesc în Finlanda, Franţa, Spania şi Suedia, iar cele mai scăzute rate de vindecare au fost înregistrate în Cehia, Polonia - mai puţin de 60%.

În privinţa împărţirii pe sexe, indiferent de tipul de cancer cu care au fost diagnosticaţi pacienţii, cel mai mare număr de bărbaţi ce au supravieţuit cancerului se regăseşte în Islanda (47%), iar cel mai mare procent de femei vindecate de cancer este înregistrat în Franţa şi Finlanda (59% în ambele ţări).

În Polonia, se înregistrează cel mai scăzut procent de pacienţi vindecaţi: 21% în cazul bărbaţilor şi 38% în cazul femeilor.

Studiul Eurocare este cel mai amplu studiu epidemiologic realizat în Europa printre supravieţuitorii de cancer, este implementat încă din 1990. Cea mai recentă ediţie, raportul Eurocare-4, include date ce acoperă 93 de registre de cancer din 23 de ţări europene.

În cifre absolute, acest procent reprezintă peste 13 milioane de persoane, echivalentul a aproximativ 35% din totalul populaţiei din ţările analizate.

Eurocare-4 îşi propune să fie o sursă de informaţii pentru supravieţuitorii de cancer din Europa şi să prezinte cele mai importante schimbări înregistrate de-a lungul timpului în regiunile analizate.

Rezultatele studiului Eurocare-4 au fost publicate într-un număr special al European Journal of Cancer.

Cancerul pulmonar este cea mai des întâlnită formă de cancer, la nivel global înregistrându-se anual 1,4 milioane de cazuri noi. Din nefericire însă, cazurile de cancer pulmonar sunt diagnosticate târziu, în stadiu inoperabil sau metastazat.

În ciuda folosirii chimioterapiei ca opţiune terapeutică de primă linie, mai puţin de 5% dintre pacienţii cu cancer pulmonar supravieţuiesc cinci ani, restul de 95% decedând în aproximativ 12 luni de la diagnosticare.

Ca urmare, extinderea perioadei de supravieţuire fără progresia bolii şi reducerea efectelor adverse sunt factori cheie în tratamentul pacienţilor cu cancer pulmonar.

Cancerul de stomac este a doua cea mai gravă formă de cancer din lume, cu peste 900.000 de noi cazuri diagnosticate în fiecare an.

Depistarea precoce este dificilă din cauză că majoritatea pacienţilor nu acuză simptome în fazele incipiente. De aceea, durata medie de supravieţuire după diagnosticare este de aproximativ 10 luni, folosind terapiile disponibile în prezent.

Cancerul colorectal afectează intestinul gros şi este al treilea tip de cancer ca frecvenţă atât la bărbaţi, cât şi la femei, reprezentând 13% din totalul cazurilor de cancer.

Anual, în Europa, aproape 190.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu cancer colorectal. Aproximativ 20% dintre pacienţi sunt, în momentul diagnosticării, deja în faza de metastază a bolii. În jur de 56.000 de persoane mor în fiecare an din cauza cancerului colorectal în SUA, iar rata mortalităţii în Europa depăşeşte 100.000 de pacienţi pe an.

Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei, incidenţa sa fiind în creştere.

În fiecare an, sunt diagnosticate peste 250.000 de cazuri noi în Europa şi aproximativ 175.000 în Statele Unite ale Americii, cu o rată anuală de deces de aproximativ 165.000 de paciente în Europa şi 44.000 în Statele Unite ale Americii.

Anual, în întreaga lume, mai mult de 700.000 de femei mor din cauza acestei boli şi se estimează că 8-9% din femei vor dezvolta cancer de sân pe parcursul vieţii.

În România, în 2006 au fost înregistrate 56.344 de cazuri de cancer de sân, 30.414 de cancer pulmonar 15.383 de cazuri de cancer gastric, 37.960 de cancer de col uterin şi 12.500 de cazuri de cancer de prostată.

România nu a fost inclusă în studiu, pentru că nu are un registru naţional cu situaţia pacienţilor afectaţi de această maladie.

×
Subiecte în articol: observator cancer europa pulmonar