x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O avocată vrea să dea în judecată prefectul pentru că nu a deschis pentru circulaţie DN 25

O avocată vrea să dea în judecată prefectul pentru că nu a deschis pentru circulaţie DN 25

18 Dec 2009   •   00:00

O avocată din Galaţi, care a rămas blocată în trafic, în urmă cu două zile, în localitatea Vameş, pe DN25, a anunţat că va depune plângere penală împotriva prefectului judeţului, Cosmin Păun, pe care îl acuză de neglijenţă în serviciu fiindcă nu a acţionat pentru deblocarea drumului respectiv.



Plângerea pe care avocata Isabela Ţigănucă intenţionează să o depună la Parchet vizează modul în care reprezentantul Guvernului, în calitate de şef al comitetului pentru situaţii de urgenţă a acţionat pentru deblocarea drumului respectiv, informează.

Potrivit avocatei, cineva trebuie "tras la răspundere" pentru orele pe care sute de persoane le-au petrecut în viscol, după ce DN25 a fost blocat în apropierea localităţii gălăţene Vameş. "Consider că pentru cele 20 de ore petrecute în viscol nu doar de către mine, ci de sute de persoane, cineva trebuie tras la răspundere. Am formulat o plângere penală pentru neglijenţă în serviciu împotriva prefectului Cosmin Păun şi în următoarele ore o voi depune la Parchetul Judecătoriei. Este o faptă pentru care Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea. Consider că prefectul în calitate de preşedite al comandamentului pentru situaţii de urgenţă nu şi-a îndpelinit obligaţiile de serviciu. Eu sunt de părere că autorităţile au şi responsabilităţi, iar atunci când nu le îndeplinesc trebuie să suporte consecinţele", a declarat, vineri, Isabela Ţigănucă, avocat în Baroul Galaţi.

Aceasta a completat spunând că inţatiativa este una personală, dar îşi va oferi tot sprijunul persoanelor care intenţionează să facă un demers similar.

Aproximativ 150 de persoane au rămas blocate în autovehicule, marţi seară, timp de aproximativ 20 de ore, pe DN 25, în apropierea localităţii gălăţene Vameş, din cauza zăpezii.

×
Subiecte în articol: observator