x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O blondă îi aduce lui Ilie Năstase un crocodil în platou, la “Te pui cu blondele?”

O blondă îi aduce lui Ilie Năstase un crocodil în platou, la “Te pui cu blondele?”

11 Mar 2015   •   13:43
O blondă îi aduce lui Ilie Năstase un crocodil în platou, la “Te pui cu blondele?”

Ilie Năstase mărturisește miercuri, 11 martie, de la ora 20.30, la “Te pui cu blondele?”, că a jucat tenis cu președintele american George Bush. Marele tenisman român își va aminti și cum a reacționat fiul acestuia, președintele George W.Bush, când l-a reîntâlnit pe Ilie Năstase, la București, cu ocazia unei vizite oficiale. Aceștia nu sunt singurii președinți ai Statelor Unite pe care celebrul român i-a cunoscut. Tot în ediția de miercuri, ultima din acest sezon, Ilie Năstase va povesti cum l-a întâlnit pe Richard Nixon și ce cadou a primit din partea acestuia.

Tot miercuri, la cel mai longeviv show de cultură generală din România, una dintre cele 50 de blonde îi va aduce în platou un crocodil lui Ilie Năstase și-l va provoca pe celebrul tenismen să povestească ce legătură există între el și fostul jucător de tenis și om de afaceri francez Rene Lacoste, cel care a pus ca emblemă crocodilul pe echipamentul sportiv.

Cum a reacționat fostul tenismen la vederea reptilei, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri, 11 martie, de la ora 20.30, numai la “Te pui cu blondele?”, ediție care îi va avea ca invitați pe Ilie Năstase și Rică Răducanu.


 

 

 

×