Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu m-aş mira câtuşi de puţin dacă, despre cartea lui Dan Voiculescu – “Uniunea Social Liberală. Ideea care l-a îngenuncheat pe Băsescu Traian” (*) - se vor găsi şi unii care să se întrebe : ”La ce bun această carte, din moment ce USL este, de-acum, un subiect închis? Nu recunoaşte Dan Voiculescu însuşi că pentru USL<< urmează cărţile de istorie>>? Cui foloseşte să se redeschidă discuţia despre USL?”
La fel de bine, însă, întrebarea se poate pune şi aşa: “Cui foloseşte să NU se redeschidă discuţia despre USL?” Altfel spus, cine are interesul ca o discuţie sinceră, documentată şi argumentată despre lecţia acestei cărţi pe care, pe bună dreptate, Adrian Năstase o socoteşte a fi “o istorie şi o naraţiune” să fie închisă înainte de a începe? Ducând mai departe raţionamentul, ne mai putem întreba dacă sunt, în această lecţie, fapte, întâmplări, personaje sau episoade care nu trebuie să fie (deocamdată) cunoscute? Şi, la urma urmelor, pe cine deranjează sau ce calcule încurcă aducerea lor sub ochii cititorului? Un cititor care, în acest an, va fi şi alegătorul chemat la urne, o dată la alegerile pentru viitorul Parlament European şi o dată pentru desemnarea a noului Preşedinte al României. Am scris intenţionat “noul Preşedinte” şi nu “viitorul Preşedinte”, pentru că, într-adevăr, de un om politic cu adevărat nou are nevoie vitală România să fie ales în demnitatea supremă a statului de drept! Nou în primul rând, prin raportare la autocratismul patologic şi la politicianismul venal al lui Traian Băsescu şi al clicii sale. Fapt pentru care, înainte de a deveni, subiect al unui capitol de istorie, cei zece ani de “băsism” trebuie, neapărat!, să devină materie primă pentru o tenace şi cu adevărat independentă acţiune a justiţiei române.
Iar, din acest punct de vedere cartea lui Dan Voiculescu este o lectură necesară şi edificatoare, o demonstraţie inclusă în fapte a începuturilor unui ambiţios proiect politic ale cărui origini se află în seara de 7 decembrie 2009, după ce Biroul Electoral Central a validat câştigarea (cum anume? nu mai discutăm ….) de către Traian Băsescu a unui nou mandat prezidenţial. Proiect politic vizând nu doar o persoană, ci un anume fel de a gândi şi de a face politică: “Nici nu a fost o mare descoperire - notează Dan Voiculescu- Chiar şi la o analiză superficială, devenise evident că, mai devreme sau mai târziu, partidele din opoziţie erau obligate să-şi coordoneze acţiunile. Iar apariţia acestei idei, exact în această seară, a fost probabil determinată de reflexul meu de a fi implicat într-un proiect.”
Rând pe rând, Dan Voiculescu evocă etapele, fluxurile şi refluxurile unui parcurs extrem de complex, începând cu primele tatonări întreprinse în funcţie de coordonatele opoziţiei parlamentare, dar şi de raporturile de forţe, de confruntările din interiorul fiecărei formaţiuni politice a opoziţiei - PSD, PNL şi, din acest punct de vedere, mai puţin PC. Martor direct, implicat în negocierile care au determinat pasul de la Alianţa de Centru Dreapta la U S L şi la coagularea alianţei celor trei partide-cheie ale opoziţiei parlamentare, Dan Voiculescu trece în revistă, minuţios şi cu mare atenţie, fiecare moment, fiecare acţiune, fiecare demers şi fiecare acţiune. Dar, mai ales, pune un accent constant pe capacitatea de negociere, pe dialogul, deschis, de pe poziţii egale, cu ceilalţi, tratându-i, pe fiecare dintre interlocutorii săi, cu răbdare, cu înţelegere, cu tact şi cu calm, fie că aceştia erau deja angrenaţi în proiect fie trebuiau să fie convinşi să ia parte. Avem, aici, un exerciţiu care îmi aminteşte (desigur, în alte condiţii) de ceea ce se numeşte “diplomaţia paşilor mici”. Un joc inteligent condus şi riguros etapizat, în care fiecare mutare a partenerului era anticipată şi îşi avea un răspuns, o alternativă capabilă să debloce criza, să depăşească impasuri şi mai cu seamă să deschidă noi piste de abordare. Poate că un cititor mai grăbit ar reproşa că sunt multe amănunte, multe detalii care încarcă naraţiunea, dar, în ceea ce mă priveşte, cred că tocmai aceste date pe care le oferă fără rezerve autorul permit să se facă o necesară distincţie între negocierea politică şi târguiala politicianistă. Distincţie la care, rog să fiu iertat pentru duritatea termenului ultim, mă obligă comportamentul unora dintre actorii scenei politice româneşti de azi. În virtutea acestei categorice opoziţii, trebuie să remarc sinceritatea şi buna credinţă cu care autorul cărţii consemnează aportul, câştigul substanţial, meritele partenerilor de negociere, fie că ei se numesc Victor Ponta, Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu sau Mircea Geoană. Ceea ce, până la urmă, ţine tot de un mod superior, decent şi civilizat, de a înţelege şi de a practica arta negocierilor, rigorile parteneriatului în politica adevărată.
De aceea, atunci când, la alegerile din 2012, Uniunea Social Liberală obţinea aproape 70% din mandate atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, cea mai categorică victorie din istoria recentă a parlamentarismului românesc, Dan Voiculescu avea îndreptăţirea să conchidă: ”La început a fost o idee la limita fanteziei, apărută pe 7 decembrie 2009, în momentul în care România părea definitiv îngheţată sub regimul Băsescu. Din ianuarie 2010, timp de un an, am părut un naiv care vorbeşte singur despre o Alianţă imposibilă, pe care aproape nimeni nu putea să o ia în serios.”
Am reţinut această mărturie pentru a marca maniera lucidă în care Dan Voiculescu realizează faptul că, la această oră, USL nu mai există! Sau, potrivit unora mai încrezători, doar pentru moment nu mai există…
“De ce s-a blocat Uniunea în februarie 2014?”- iată întrebarea căreia Dan Voiculescu îi dă un răspuns franc, bărbătesc: “Sunt multe motive. Unele mai vechi, altele mai noi, unele ce ţin de o dinamică politică obiectivă, altele determinate de interese personale. Chiar şi succesul copleşitor din decembrie 2012 - 70% pondere parlamentară - a încurajat indirect tendinţele centrifuge. Aşa cum am mai spus, administrarea matură a unui succes este infinit mai dificilă decât obţinerea sa.”
“Administrarea matură a unui succes”, iată o sintagmă memorabilă şi drastică lecţie de politică pe care o avem din cartea lui Dan Voiculescu. O lecţie, dar nu şi singura, pentru că există, în această carte, cel puţin două teme care, o dată reluate, pot da multe bătăi de cap unora sau altora dintre cei care încă mai joacă sau doar îşi fac iluzia că mai joacă un rol principal în acest Stat- spectacol care este România anului 2014.
Primul subiect este, bineînţeles, portretul psiho-moral (era cât pe ce scriu “portretul psiho- umoral”) al lui Traian Băsescu. Spre şansa noastră şi, desigur, spre neşansa celui care pentru încă vreo câteva luni mai este Preşedintele României, Dan Voiculescu a avut nu numai ocazia să îl observe, dar şi darul de a-i fi surprins firea, năravurile şi fixaţiile, după cum autorul are talentul de a le reda în sentinţe, deocamdată doar caracterologice, bine meritate de către personaj şi regimui său: “Traian Băsescu… fiecare pasăre pe limba ei piere. Întreg regimul său a fost construit pe oportunism.” Sau: “Pentru o persoană cu profilul psihologic al domnului Băsescu, bântuit de o serie întreagă de frustrări (şi, foarte probabil, de nostalgiile puterii discreţionare a comandantului de vas) egalitatea a reprezentat întotdeuna un chin, o traumă.”
Fireşte, în linii mari, aceste date ale personajului Traian Băsescu sunt de-acum recunoscute şi răs-cunoscute. Numai că, mai cu seamă în acest dublu an electoral, e bine să ni le amntim aşa încât, la despărţirea de Traian Băsescu şi ai lui să putem spune şi noi vorbele cu mult tâlc ale reputatului jurist Sergiu Andon după jenanta întâlinre a delegaţiei Partidului Conservator cu chiriaşul din Dealul Cotreocenilor: “După cum s-a desfăşurat dialogul, sincer, sunt chiar suprins că am stat până la sfârşit.”
Un al doilea subiect care, cu siguranţă, va da frisoane celor care l-ar fi dorit ferecat sub grele lacăte, este geneza, resorturile, motivaţiile şi circumstanţele interne şi externe, dar şi personajele principale care au concurat la realizarea controversatului Acord de coabitare. Numit de Dan Voiculescu “o strategie care a funcţionat şi s-a finalizat perfect pentru <
Pornind de aici, aş pune două întrebări: 1. De ce, la Bruxelles, acest document convenit de către preşedinte şi premier a fost înmânat liderilor UE numai de către Traian Băsescu? şi 2. De ce, mai nou, Crin Antonescu, participant direct la elaborarea, în mare taină, a documentului (după cum o atestă şi declaraţiile preşedintelui PC, Daniel Constantin) vrea să se derobeze de această calitate, aruncând întreaga răspundere doar în spatele lui Victor Ponta? Nu cumva, asemenea gest miroase a comportament băsist… fără Băsescu?!
Sunt, desigur, în cartea lui Dan Voiculescu multe şi substanţiale analize, mărturisiri şi gânduri care merită a fi comentate. Aşa după cum sunt convins că, pentru cititorul de bună credinţă, această naraţiune - o “mărturie în direct despre cum s-a cristalizat treptat ideea Uniunii”, după cum inspirat o numeşte academicianul Dinu C. Giurescu-, va fi socotită aşa după cum merită, adică o carte de istorie. O carte de învăţătură şi o carte - avertisment. Pentru că, se ştie, cine nu învaţă din lecţiile istoriei, riscă să le repete şi, nu o dată, cu mari, grele şi dureroase urmări.
Drept pentru care - citind cartea lui Dan Voiculescu şi prin cheia dublului an electoral în care ne aflăm- nu pot să închei decât reluând amar ironicele vorbe ale lui Sergiu Andon: “Sunt chiar suprins că am stat până la sfârşit”.
(*) Dan Voiculescu “Uniunea Social Liberală. Ideea care l-a îngenuncheat pe Băsescu Traian”. Cuvânt- înainte acad. Dinu C. Giurescu, Editura RAO, Bucureşti, 2014
Citește pe Antena3.ro
