x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O parte din mita, din dosarul Sorin Oprescu, ar fi ajuns la o jurnalistă (surse)

O parte din mita, din dosarul Sorin Oprescu, ar fi ajuns la o jurnalistă (surse)

06 Sep 2015   •   14:22
O parte din mita, din dosarul Sorin Oprescu, ar fi ajuns la o jurnalistă (surse)

O parte din banii primiţi ca mită în dosarul primarului Capitalei Sorin Oprescu ar fi ajuns la o fostă jurnalistă, potrivit unor surse., relatează agerpres.ro.

De asemenea, potrivit aceloraşi surse, banii ar fi fost recuperaţi.

Procurorii DNA efectuează duminică percheziţii, în prezenţa primarului Oprescu, la locuinţa sa de la Ciolpani. Edilul urmează să fie dus la PMB.

Procurorii efectuează percheziţii la Primăria Capitalei, Administraţia Cimitirelor şi Centrul Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, în dosarul în care a fost reţinut Sorin Oprescu. De asemenea, anchetatorii fac percheziţii şi la domiciliul altor persoane.

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2013 - 2015. În cursul zilei de 6 septembrie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care 3 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA postat duminică pe site-ul instituţiei.

Procurorii DNA l-au reţinut pe Sorin Oprescu, primarul municipiului Bucureşti, pentru luare de mită. El va fi prezentat, duminică, Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

×