Irina Cascaval, o tanara din Republica Moldova, a devenit cel mai bun elev din Romania dupa ce a obtinut cea mai mare nota finala din Romania la sesiunea din toamna a examenului de bacalaureat - 9,68.
Irina Cascaval, absolventa a Liceului Teoretic 'Vasile Alecsandri' din Iasi, a povestit ca a ratat sesiunea din vara a examenului de bacalaureat pentru ca nu a putut ajunge la prima proba. 'Am ratat sesiunea din vara a examenului de bacalaureat din cauza faptului ca nu am putut ajunge la prima proba a examenului. Visul meu de a intra la Facultatea de Litere a UAIC s-a spulberat. Astazi afirm ca datorita neintelegerii care a avut loc in sesiunea iunie-iulie, de la bacalaureatul din 2012, am placuta surpriza de a ma bucura de faptul ca am cea mai mare medie dintre candidatii din sesiunea din toamna de la bacalaureat", a spus tanara.
"Sa fiu acum cel mai bun elev din tara nu este pentru mine doar o mandrie sau satisfactie, ci si o motivatie enorma sa-mi urmez visele si sa-mi ating telurile. Consider ca a avea o atitudine pozitiva este unul dintre cele mai importante lucruri din viata si atunci cand nu am putut sa ajung la un examen din sesiunea din vara, incercam sa-mi spun mereu: Atunci cand ti se inchide o poarta, ti se deschid doua. Pentru mine insemna foarte mult sa dau bacalaureatul atunci, pentru ca, fiind din Republica Moldova, stiam ca o medie mare, in toamna, nu ma va ajuta sa ocup un loc fara taxa la facultate. De aceea mi-a fost greu sa trec peste acele momente si sa-mi recapat increderea', a povestit tanara pentru bzi.ro.
Despre planurile sale de viitor, Irina a povestit ca va merge la facultatea de Litere. 'Acum 10 ani faceam sport si vroiam sa devin o sportiva de performanta, apoi mi-am dorit sa fiu un mare judecator si sa fac dreptate celor drepti. Acum imi place comunicarea si lectura si vreau sa fac litere. De mica am avut niste vise si prin intermediul lor m-am format', a mai spus tanara.