x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O uriaşă eroare judiciară în "Trofeul Calităţii”

O uriaşă eroare judiciară în "Trofeul Calităţii”

de Elena Stan    |    24 Iun 2012   •   16:22
O uriaşă eroare judiciară în "Trofeul Calităţii”

Completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis condamnarea definitiva a fostului premier Adrian Nastase la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii", saptamana trecuta.

In dosarul "Trofeul Calitatii" instanta suprema si-a motivat decizia pe 154 de pagini. Potrivit motivarii, condamnarea se bazeaza pe presupuneri ipotetice care nu au fost niciodata dovedite. Pe langa o insiruire de fapte, cifre, marturii, in motivare apar frecvent afirmatii privind lipsa dovezilor impotriva lui Nastase. "Ce nu este dovedit in cauza este ca inculpatul si-a folosit influenta sau autoritatea in scopul obtinerii de foloase necuvenite, ca atare ca i-a determinat pe ceilalti inculpati sa ii procure astfel de foloase sau ca macar a acceptat o astfel de posibilitate, de a-i fi finantata campania electorala cu fonduri nelegale.

Asa cum a aratat si Parchetul, elementul material al acestei infractiuni este o actiune, aceea de a folosi influenta si autoritatea in vederea atingerii scopului prevazut de lege, dar in actul de sesizare a instantei nu se arata cum a fost folosita autoritatea sau influenta, care este continutul faptei in concret, pentru ca simpla existenta a unei autoritati si influente, date de prerogativele functiei si existenta unor foloase necuvenite, despre care nu s-a demonstrat ca inculpatul avea cunostinta, nu sunt suficiente pentru existenta acestei infractiuni.

In cauza nu doar ca nu sunt indeplinite elementele constitutive ale infractiunii ce tin de latura subiectiva si de cea obiectiva, ci chiar fapta nu exista, pentru ca pana la a cerceta corespondenta acestor elemente in materialul probator, trebuie sa existe o fapta care sa se inscrie in tiparul trasat de norma penala. Descrierea acestei fapte lipseste din Rechizitoriu si nu poate fi dedusa nici din materialul probator", se arata in opinia separata.

O alta neregula in dosarul Trofeul Calitatii consta in numirea la Curtea Suprema a unui functionar superior din subordinea sefului DNA, insarcinat cu punerea sub acuzare a lui Adrian Nastase. Numirea judecatoarei la Curtea Suprema a avut loc dupa ce procesul incepuse.

De asemenea, semne de intrebare ridica sI faptul ca instanta a acceptat audierea a 970 de martori din partea acuzarii sI doar 5 din partea apararii. Numarul de martori ai acuzarii este fara precedent in lumea libera, insa cu toate acestea, nici unul dintre martorii acuzarii nu a depus marturie impotriva lui Nastase, in sensul ca nici unul nu a afirmat ca ar fi existat vreo legatura intre Nastase si Proiectul Trofeul Calitatii, si nici nu l-a implicat in vreo alta activitate infractionala.

Tot din motivarea reiese ca instanta ignora faptul ca proprii experti independenti au respins in totalitate sustinerile procurorilor referitoare la daunele financiare care ar fi fost suferite de stat in acest dosar. "De aceea consider ca fapta de folosire a influentei si autoritatii in scopul procurarii de foloase necuvenite de catre inculpatul Nastase Adrian nu exista, motiv pentru care se impune achitarea acestuia in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a C.P.P.", se mai arata in documentul citat.

In plus, motivarea cuprinde pasaje in care judecatorii recunosc ca nu exista probe directe impotriva lui Adrian Nastase. "Dincolo de aceste aparari ale inculpatului, Curtea in majoritate retine ca acesta se face vinovat de savarsirea infractiunii ce i se imputa. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Curtea va pleca de la constatarea ca in speta nu exista o proba directa care sa-l incrimineze pe inculpat", se arata in motivare. In dosarul "Trofeul calitatii", Adrian Nastase este acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD. Oficialul asteapta deciziile definitive sI in dosarele: "Matusa Tamara" si Zambaccian.

×