Un român şi doi unguri, membri ai unei grupări internaţionale de hoţi şi traficanţi de obiecte de artă, au fost reţinuţi şi arestaţi pentru furtul unor obiecte de artă în valoare de aproximativ 5.000.000 de euro.
Indivizii încercau să vândă totul la un preţ de numai 10.000 de euro. Printre obiectele furate din Viena se aflau şi două tablouri evaluate la 3,5 milioane de euro. Trei membri ai unei grupări internaţionale de traficanţi de obiecte de artă au încercat să vândă pe piaţa neagră din România mai multe piese de colecţie, parte dintre ele furate din două locuinţe din Austria, cu numai 10.000 de euro. Preţul real al obiectelor este de aproximativ 5.000.000 de euro. Graţie colaborării cu Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Punctul Naţional Focal, poliţiştii Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi procurorii din cadrul DIICOT au reuşit să-i prindă pe traficanţi pe raza municipiului Braşov, înainte ca aceştia să vândă obiectele de artă.
Investigaţiile au fost demarate la începutul lunii noiembrie, imediat după ce la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale au fost obţinute primele informaţii legate de faptul că pe teritoriul României se află o grupare internaţională de traficanţi de obiecte de artă care încearcă să vândă mai multe obiecte furate din Austria. Câteva zile mai târziu, un ofiţer român sub acoperire a început negocierile cu traficanţii, chipurile pentru a cumpăra toate obiectele de artă, în realitate urmărind mai mult să afle locul în care erau ascunse. Traficanţii au cerut 10.000 de euro, ofiţerul sub acoperire s-a târguit pentru 5.000 de euro.
După ce obiectele de artă au fost localizate într-un motel din Braşov, la 13 noiembrie s-a trecut la prinderea traficanţilor. Potrivit şefului DIICOT, procurorul Codruţ Olaru, au fost reţinuţi şi arestaţi "cetăţenii R.J., R.F.K. şi K.J., cu vârste cuprinse între 37 şi 45 de ani, doi de naţionalitate ungară şi unul de naţionalitate română, care aveau asupra lor în momentul reţinerii mai multe obiecte de artă, precum tablouri, ceasuri şi piese de argintărie. O parte din aceste bunuri provin din furturi săvârşite în luna septembrie la Viena, în Austria". Românul avea rolul de a intermedia vânzarea obiectelor de artă pe piaţa din România, liderul reţelei fiind unul din cei doi cetăţeni unguri, având la activ vreo 28 de condamnări pentru tâlhării şi furturi de obiecte de artă. Cei trei au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, tăinuire şi furt calificat.
DOUĂ SPARGERI LA VIENA
Două locuinţe din Viena au fost călcate de hoţi în septembrie. Prădătorii au furat tot ce au crezut ei că e mai valoros. Printre obiectele furate se află şi tabloul "Madona cu pruncul, doi sfinţi şi doi îngeri", realizat de un maestru din Şcoala florentină în jurul anului 1400. Valoarea de piaţă a acestui tablou găsit în camera de motel a traficanţilor este de aproximativ 2.500.000 de euro. O altă compoziţie recuperată este tabloul "Copii în peisaj", realizat de pictorul austriac Ferdinand Georg Waldmuller, a cărui valoare de catalog era în anul 2007 de 1.000.000 de euro. S-au găsit şi două tablouri semnate Dollinger Von Dalling, Johan A. din secolul al XIX-lea, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, picturi anonime din secolele al XVII-lea şi al XIX-lea, în valoare de aproximativ 50.000 de euro. Au mai fost recuperate ceasuri din secolul al XIX-lea, un pocal bisericesc din secolul al XVII-lea, în valoare de 5.000 de euro, două icoane, o fructieră din ceramică marcată şi diverse obiecte de argintărie, printre acestea fiind însă şi falsuri cu iz de antichităţi veritabile.
10.000 de euro au cerut hoţii pe obiectele de artă furate ce valorează de 500 de ori mai mult
Citește pe Antena3.ro