14:46 - EXCLUDERE
BRASOV. Consilierul judetean Dragos Craciun a fost exclus din organizatia PD Brasov, pe motiv ca ar fi facut trafic de influenta.
ARAD. Politia de Frontiera a anuntat ca in acest week-end s-a inregistrat un nou record de tranzit prin vami, peste 11.000 de oameni.
14:51 - CANICULA
MOBILIZARE. Dupa ce zeci de persoane au solicitat Ambulanta deja, autoritatile avertizeaza ca ne vom mai lupta cateva zile cu caldura. Ministrul Eugen Nicolaescu a solicitat autoritatilor locale sa colaboreze pentru amenajarea de puncte pentru acordarea asistentei medicale si distribuire de apa.
EFECTE. Caldura excesiva pare sa afecteze si comportamentul animalelor. Un reprezentant al Ambulantei Buzau a declarat ca zeci de oameni au ajuns la spital dupa ce au fost intepati de insecte sau atacati de animalele din gospodarii. Medicii spun ca agresivitatea animalelor este cauzata de canicula.
INCENDIU. Un fum dens a acoperit ieri la parnz soseaua Bucuresti - Urziceni. Un incendiu de proportii a mistuit un depozit de biciclete de 600 mp din Afumati. Cantitatile mari de cauciuc si mase plastice depozitate, fumul dens si temperatura ridicata au obligat peste 70 de pompieri sa se lupte mai bine de cinci ore sa stinga focul. Angajatii sustin ca pagubele se ridica la cateva miliarde de lei. (Carmen Dragomir) |
Cantitati importante de mercur s-au scurs dintr-un tir, duminica dupa-amiaza, pe o portiune de doi kilometri a soselei de centura a municipiului Arad. Autoritatile nu au facut public incidentul, initial, desi gradul de toxicitate al vaporilor de mercur este foarte mare. Poluarea a fost insa confirmata ieri-dimineata de Garda de Mediu. Cantitatea de substanta ce nu a putut fi recuperata a fost neutralizata. Inspectorii spun ca era un transport legal, insa insuficient asigurat pentru o substanta atat de periculoasa. (A.A.) IASI - Asistentii medicali vor la munca "afara"
Tot mai multi asistenti medicali din Iasi isi parasesc serviciul pentru un post mai bine platit in strainatate. Peste 700 de asistenti medicali au cerut in primele sase luni ale anului adeverintele de malpraxis pentru a pleca peste hotare. Destinatia preferata este Italia, urmata de Marea Britanie si Spania. Spitalele "Sfantul Spiridon" si "Sfanta Maria" sunt cel mai afectate de exodul asistentilor medicali ieseni. (Mirela Cimpoi) DOLJ - Antrenor de box inecat in Dunare
Antrenorul de box Mugurel Tatulea, stabilit de 15 ani in Austria, s-a inecat la sfarsitul saptamanii trecute in Dunare, dupa ce a incercat sa-si salveze nepotul, care cazuse in apa. Incidentul s-a petrecut in zona localitatii doljene Ghighera. Barbatul era in concediu cu familia sa. Desi baiatul a fost scos la suprafata, sportivul a fost inghitit de ape, iar trupul sau nu fusese gasit nici ieri. (M.G.)
Peste 80 de locuitori ai comunei clujene Marisel au facut un memoriu in care acuza comportamentul abuziv al jandarmilor care au declansat o actiune de control in padurile din judet. Satenii sustin ca situatia dureaza de peste o luna si ca oamenii legii i-ar ameninta cu arma si le-ar adresa cuvinte jignitoare. Ei solicita, in memoriu, o intalnire cu conducerea Directiei Silvice Cluj si a Inspectoratului de Jandarmi Cluj. (L.N.)
Citește pe Antena3.ro
Inca 68.020 de absolventi au fost admisi in licee sau scoli de arte si meserii, dupa a doua repartizare computerizata, organizata ieri la Ministerul Educatiei (MEdC). Potrivit MEdC, 513 elevi au fost admisi la licee, iar 67.507 in scolile de arte si meserii. Alti 2.254 de candidati nu au fost repartizati, deoarece nu si-au exprimat suficiente optiuni. La a doua repartizarea computerizata au participat 70.274 de candidati. (E.M.) RAST - Sinistratii se tem de casele modulare
Mai multi sinistrati din comuna doljeana Rast, care au primit de la Guvern case modulare in care sa locuiasca temporar, prefera sa doarma in corturi, de teama sa nu plateasca eventualele pagube pe care le-ar produce locuintelor respective. Prefectul judetului, Nicolae Giugea, spune ca in aceasta saptamana vor avea loc negocierile cu constructorii care urmeaza sa ridice casele distruse de inundatiile din luna aprilie, de la Rast.
Tinerii care s-au inscris anul acesta la facultate nu au ales numai drept si studii economice. Fata de ultimii ani, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, concurenta cea mai mare este la Facultatea de Filosofie, profilul Stiinte ale Comunicarii, unde sunt aproape 20 de candidati pe un loc. Si la Universitatea Bucuresti se constata o crestere a numarului de candidati la Facultatea de Biologie, precum si la Facultatea de Filosofie. (Eugenia Mihalcea, Mirela Cimpoi) BUCURESTI - Contract pentru Pasajul Ghica
Al doilea pasaj suprateran din Capitala se va construi, incepand din august, peste calea ferata din apropierea Garii Obor. Podul urmeaza sa uneasca cartierele Colentina si Pantelimon, a anuntat ieri primarul general Adriean Videanu (foto), la semnarea contractului cu constructorul portughez. Lucrarile vor dura doi ani si vor incepe de la actualul capat al Strazii Doamna Ghica (care se intersecteaza cu Strada Heliade intre Vii), continuand pe terenul viran de pe malul lacului Colentina si pana pe Bulevardul Chisinau.