Fuge pamantul in Gorj si in Buzau
Zeci de
case din zona localitatii Albeni, judetul Gorj, au fost afectate de alunecarile de
teren din ultimele zile. Si in judetul Buzau, peste 20 de familii din satul Badila au fost nevoite sa isi paraseasca locuintele aflate in pericol sa se prabuseasca peste ei. (G. Mladin)
Conducem Aeroportul Kabul
Comanda Aeroportului International din Kabul, Afganistan, va fi preluata de la 1 aprilie de Fortele Aeriene Romane. Prima parte din cei 39 de membri ai detasamentului a plecat la Kabul aseara. (Razvan Belciuganu)
Bucuresti - Grenade gasite in Parcul Operei
Trei grenade de exercitiu au fost descoperite marti dimineata intr-o toaleta publica situata in zona Operei din Bucuresti. Descoperirea a facut-o un angajat de la salubritate care golea continutul toaletei ecologice. Specialistii Serviciului pirotehnic au constatat ca cele trei grenade - doua defensive si una ofensiva - nu reprezentau nici un pericol. Cercetarile sunt continuate pentru stabilirea provenientei acestora. (Radu Crivat)
Aparitie editoriala - Balcanii si Europa
Revista Balcanii si Europa abordeaza, in noul numar pentru luna martie, avantajele si dezavantajele aderarii Romaniei la Uniunea Europeana din perspectiva omului de rand, dar si problema comunitatilor romanesti din statele vecine care au "un statut divers, adesea discutabil". Intre paginile revistei poate fi regasit si un interviu cu ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, privind reformele din sistemul de sanatate.
Donatie - Dotari anticrima organizata
Ministerul Federal de Interne al Germaniei a donat Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR) echipamente necesare in lupta impotriva crimei organizate in valoare de peste 230.000 de euro. Acestea constau in bunuri necesare dotarii Laboratorului de analiza a drogurilor de la Iasi si masini de interventie pentru brigazile locale de politie. (Radu Crivat)
Autostrada - La vara se deschide Drajna - Cernavoda
Cel tarziu in luna iulie va fi deschisa circulatia pe sectoarele Drajna - Fetesti si Fetesti - Cernavoda din Autostrada Soarelui, pe un singur fir, in timp ce lucrarile vor continua pe cealalta jumatate a soselei, a declarat ieri ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre. Pentru aceste tronsoane au fost anuntate cheltuieli de peste 80 de milioane de euro. (Iohanna Onaca Purdea)
Rascumparare - Stralucirea costa 200.000 de euro
Dupa trei zile in care politistii de la Sectia 2 Craiova si rudele familiei vrajitoarei Mercedesa au cautat-o pe Stralucirea, rapitorii au dat ieri-dimineata primul semn, cerand o recompensa de 200.000 de euro. Pentru ca vrajitoarea a oferit doar 10.000 de euro, intre "negociatori" s-a iscat o rafuiala in care o jurnalista a fost batuta. Vrajitoarea Mercedesa spune ca, daca nu-si va recupera fata nevatamata, va merge pana la crima. (Ana-Diana Mihai)
Inundatii - Avertizari catre 19 prefecturi
Traficul autoturismelor prin Punctul de Trecere a Frontierei Bechet a fost reluat ieri, la cinci zile dupa ce apele Dunarii au inundat zona. Pericolul de inundatii este insa in continuare crescut. Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului a transmis ieri o avertizare hidrologica catre 19 prefecturi din tara privind debitele raurilor in special din nord-vest. (Elena Stan)
Rosia Montana - Afise impotriva exploatarii
Asociatia MindBomb, una dintre cele mai radicale organizatii nonguvernamentale, a impanzit in ultimele zile Capitala si numeroase alte orase importante din tara cu afise de protest fata de proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana. Initiatorii acuza autoritatile de la Bucuresti ca sprijina proprietarul Rosia Montana Gold Corporation. (Natalia Ivan)
Cluj - Apostila se obtine mai usor
Clujenii sunt singurii din tara care, incepand de ieri, nu mai sunt nevoiti sa faca fata birocratiei pentru a-si apostila actele necesare studiilor sau muncii in strainatate. Prefectura Cluj a introdus un sistem nou, prin care avizele necesare apostilarii actelor se obtin la nivel interinstitutional. (Larisa Neagoe)
Banat - Tergiversare in procesul Electrica
Tribunalul Timis a respins ieri o cerere de retrimitere a dosarului Electrica Banat la DNA Timisoara, sustinuta de majoritatea avocatilor inculpatilor. Acestia invocasera nerespectarea unor prevederi legale din Codul de Procedura Penala cu privire la dreptul la aparare al celor cercetati. Avocatii au cerut recuzarea judecatorului, iar dupa ce aceasta cerere de recuzare va fi analizata de un complet de judecatori se va fixa urmatorul termen de judecata.
Ancheta - Agresorii lui Melinte, urmariti
Cei trei minori care au furat geanta fostei campioane mondiale la atletism Doina Melinte, in care se aflau aproape un miliard de lei, au fost ieri dati in urmarire generala. Petre Mihail, de 15 ani, si verii Marin Florin, de 13 ani, si Marin Florin, de 15 ani, sunt din comuna Mogosoaia. Politistii au fost la domiciliul celor trei, dar minorii au fost de negasit. (Radu Crivat)
Fetita din cusca - Bunicul Marianei, in greva foamei
Bunicul micutei Mariana din localitatea bacauana Horgesti, luata din sanul familiei pentru ca era tinuta intr-o cusca, a intrat in greva foamei. Imediat dupa ce asistentii maternali au preluat copilul, vineri, in urma unei decizii a Tribunalului Bacau, Gheorghe Bourici a avut chiar si o tentativa de sinucidere. Potrivit medicilor de la Spitalul Judetean, batranul este slabit si are probleme la plamani. (Mirela Romanet)
Premiera - CD-uri de Pasti din ciocolata
Mai multe CD-uri si DVD-uri de ciocolata, inscriptionate cu figurine de Pasti, au fost turnate ieri in laboratorul unei fabricii din Cisnadie, in premiera pentru Romania. "Daca se va inventa si o tehnica de inscriptionare cu muzica, vom face si CD-uri de ciocolata cu muzica", spune patronul.
Anticoruptie - Basescu ajuta Ordonanta Macovei
Presedintele Basescu a trimis spre reexaminare Parlamentului legea prin care acesta respingea Ordonanta 124/2005, legata de prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie. Seful statului atrage atentia parlamentarilor ca ordonanta lui Macovei introduce noi incriminari in domeniul infractiunilor asimilate coruptiei, iar pe de alta parte, prin respingerea ordonantei, se diminueaza nejustificat si competenta DNA in lupta anticoruptie. (O.S.)