x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Octavian Melintescu, numit de Igaş în funcţia de prim-ajunct al DGA

Octavian Melintescu, numit de Igaş în funcţia de prim-ajunct al DGA

05 Sep 2011   •   10:14
Octavian Melintescu, numit de Igaş în funcţia de prim-ajunct al DGA

Prezent la bilantul DGA, Traian Igas a anuntat ca l-a numit pe Octavian Melintescu in functia de prim-adjunct la Directia Generala Anticoruptie (DGA). Comisarul sef de politie Octavian Melintescu a fost seful Serviciului Anticoruptie pentru Municipiul Bucuresti. DGA este condusa din noiembrie 2010 de Janica Arion-Tiganasu. El a fost numit in locul lui Liviu Popa, care a preluat conducerea IGPR. Octavian Melintescu este din 1 septembrie 2011 director adjunct al DGA. El a ocupat, din 1 decembrie 2009, functia de sef Serviciu Anticoruptie pentru Municipiul Bucuresti. Anterior, Melintescu a fost ofiter specialist principal in cadrul Serviciului Anchete al Directiei Generale Anticoruptie (19 iulie 2005 - 1 decembrie 2009), ofiter specialist principal in cadrul Directiei de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere - Serviciul de Combatere a Traficului de persoane si Migratiei Ilegale (februarie 2002 - 16 iulie 2005), adjunct al inspectorului sef al IJPF Olt (1 iunie 2001 - 15 februarie 2002), sef dispecerat IJPF Olt (1 iulie 2000 - august 2001), sef al Compartimentului Paza si Cercetari Penale - Politia de Frontiera Moldova Veche (ianuarie 1998 - 1 iulie 2000) si sef Post Graniceri Svinita (septembrie 1996 - ianuarie 1998).

Melintescu a absolvit Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza" Bucuresti - Facultatea de Drept in 1996 si a urmat mai multe cursuri si studii postuniversitare. Octavian Melintescu s-a nascut in 14 februarie 1970, in localitatea Targul Logresti, judetul Gorj.

×