x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, s-a auto-amendat cu 1.000 de lei

Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, s-a auto-amendat cu 1.000 de lei

12 Oct 2012   •   16:34
Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, s-a auto-amendat cu 1.000 de lei

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, s-a amendat cu 1.000 de lei, după ce un bloc din oraș a fost reabilitat fără o autorizație de construcție de la primărie.

Olguța Vasilescu s-a autosesizat, după ce situația a fost prezentată de cotidianul Gazeta de Sud. Astfel, blocul 201E din Craiovița Nouă a început să fie reabilitate în baza unui certificat de urbanism, dar fără autorizația de construcție.

Pe lângă amenda de 1.000 de lei, auto-aplicată de primar, au mai primit sancțiuni directorul Regiei de Adminstraţie a Domeniului Public şi Fond Locativ, cel al Regiei de Termoficare şi cel al Companiei de apă.

"Am demarat lucrările pentru că erau urgente, sunt dispusă să suport amenda. Dacă nu începeam imediat lucrările, riscam să pierdem banii de la Uniunea Europeană şi prefer să plătesc amenda, decât să pierd un proiect atât de important pentru oraş", a declarat Olguţa Vasilescu.

"Mă bucur că au început acolo lucrările, vorbim şi de birocraţie, că actele merg mai greu, dar trebuia să începem. Asta este! O să plătesc personal amenda, chiar dacă de aceşti bani putem să îi cumpăr copilului meu scutece", a declarat Radu Preda, director RADPFL Craiova.

"Am avut sesizări că în acel bloc se fac lucrări fără autorizaţie. Am verificat şi apoi am dispus amendarea cu 1.000 de lei a celor vinovaţi, vorbim aici de Regia de Termoficare, Compania de Apă, RADPFL şi persoana fizică Lia Olguţa Vasilescu", a declarat şeful Poliţiei Locale Craiova, Octavian Mateescu. 

×