x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANP: Omar Hayssam se află în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova

ANP: Omar Hayssam se află în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova

23 Iul 2013   •   10:49
ANP: Omar Hayssam se află în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova
UPDATE 13:55 - Omar Hayssam se află în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova, începând de marţi, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

"În urma solicitărilor venite din partea reprezentanţilor mass-media, Administraţia Naţională a Penitenciarelor face următoarea precizare: persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate Hayssam Omar se află în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova, începând de astăzi, 23 iulie 2013. După îndeplinirea procedurilor de primire în unitate, acesta va fi cazată într-o cameră cu profil de carantinare - observare, în conformitate cu prevederile legale", se arată într-un comunicat al ANP.
------------------------------

UPDATE 13:35
- Omar Hayssam ar fi fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Oficialii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu au confirmat deocamdată această ipoteză, susţinând că până când deţinutul nu apare în sistemul de date al ANP, nu se poate face nicio precizare.

UPDATE 12:05
- Poliţia Română a emis un comunicat oficial în care a precizat că Omar Hayssam a fost transferat dintr-un centru de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei într-o unitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

"Reamintim faptul că acesta s-a aflat, din data de 19 iulie a.c., în custodia Poliţiei Române, fiind introdus într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv pe baza celor trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă în iunie 2010, la 20 de ani închisoare pentru acte de terorism în octombrie 2012 şi la 16 ani închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în noiembrie 2012", se arată în comunicatul IGPR.

Transferul vine abia după patru zile de la aducerea în ţară a sirianului. Deocamdată nu se ştie penitenciarul la care a fost transferat.
---------------------------------------------------------------

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au amânat pentru 31 iulie judecarea dosarului în care procurorii DIICOT îl acuză pe sirian de înşelăciune şi delapidare.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi Poliţia Capitalei au comunicat Tribunalului Bucureşti că Omar Hayssam nu este în unităţile lor, astfel că acesta nu a putut să fie adus marţi la instanţă pentru judecarea dosarului în care procurorii DIICOT îl acuză de înşelăciune şi delapidare.

Grefierul şedinţei a anunţat că Tribunalul Bucureşti a făcut adrese la poliţie pentru a-l aduce în instanţă, iar "Poliţia a răspuns că sunt în imposibilitatea de a ne transmite locul de detenţie al lui Omar Hayssam".

Citeşte şi Dar unde este Omar Hayssam?

Omar Hayssam - aflat din 19 iulie în custodia Poliţiei Române, potrivit autorităţilor - trebuia să fie adus, astăzi, la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea dosarului în care procurorii DIICOT îl acuză de înşelăciune şi delapidare. arestarea preventivă a lui Hayssam în acest dosar, cererea având termen în 23 iulie.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în acest dosar, în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, de cumnatul său, Mihai Nasture şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, procurorul Nadina Spînu, a declarat vineri, pentru Mediafax, că în dosarul de delapidare s-a cerut, la trimiterea cazului în judecată, arestarea preventivă a lui Omar Hayssam pentru infracţiunile de care este acuzat. Spânu a spus că la termenele anterioare nu s-a putut discuta această solicitare, din cauză că Hayssam nu a fost prezent şi nu a putut fi citat corespunzător. Ea a precizat că la termenul de marţi, când cel mai probabil şi Hayssam va fi prezent la proces, se va putea lua în discuţie această cerere.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu". Hayssam este judecat şi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de fraţii acestuia, Mukhles şi Mahmoud, şi de omul de afaceri Mustafa Tartoussi. În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi. Condamnarea dispusă în cazul lui Hayssam a fost contopită cu cea de 20 de ani primită anterior pentru terorism, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare.

Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a stabilit următorul termen în dosar la 12 septembrie.

Hayssam este vizat şi într-un dosar de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), privind privatizarea IPRS Băneasa, cauza vizând depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedură.

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând ulterior că acesta se află în arestul Poliţiei, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40. Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat că Omar Hayssam a fost dus în Arestul Poliţiei Capitalei, precizând că nu poate da amănunte privind operaţiunea de aducere în ţară a sirianului şi nici de unde a fost adus acesta.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat că Hayssam a fost dus într-un centru de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei Române, pe baza celor trei mandate de executare a pedepselor cu închisoare emise pe numele lui, pentru terorism, bancrută frauduloasă şi înşelăciune.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că România nu are cu Siria un Tratat de extrădare, aducerea în ţară a lui Omar Hayssam fiind însă o operaţiune legală, cu punerea în aplicare a unei decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile. Ulterior, premierul Victor Ponta a revenit asupra declaraţiei anterioare prin care arăta că România nu are cu Siria un Tratat de extrădare, precizând că între timp a fost informat de către presă şi a verificat, iar concluzia este că există un acord, aprobat în luna mai a anului trecut. Ponta a mai declarat, tot vineri, că Hayssam a fost adus cu un avion militar.

În legătură cu acelaşi subiect, preşedintele Traian Băsescu a declarat ulterior că nu confirmă că Omar Hayssam a fost preluat din Siria, nici că a fost repatriat cu un avion al Armatei Române şi nici că a fost repatriat în baza unui acord de extrădare. Şeful statului a mai spus, răspunzând unei întrebări privind locul de unde a fost adus Hayssam, că el nici nu confirmă, nici nu infirmă nimic, adăugând: "Cum să vă spun, când România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat...".

Premierul Victor Ponta a afirmat, sâmbătă, că aducerea în ţară a lui Hayssam a fost o operaţiune avizată de Guvern şi derulată conform legilor româneşti, preşedintele Băsescu dorind probabil să arate că nu a fost autorizată doar de un stat străin.

Ponta a adăugat că el nu poate spune "poveşti cu Rambo care salvează oameni".

"Operaţiunea de aducere în ţară a lui Omar Hayssam a fost în totalitate conform legilor României, autorizată şi aprobată de Guvern. Toate operaţiunile la care au participat reprezentanţi ai statului român au fost autorizate de Guvern, conform legii. Probabil că preşedintele a vrut să spună că nu a fost autorizaţie din partea unui stat străin", a spus Ponta.


×