x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oprescu: circulaţia RATB va fi reluată în această seară

Oprescu: circulaţia RATB va fi reluată în această seară

01 Apr 2010   •   00:00

Primarul Sorin Oprescu a anunţat joi după discuţiile de la autobaza Titan că circulaţia RATB va fi reluată joi seară. El i-a rugat pe şoferii RATB să renunţe la proteste şi să îşi reia lucrul pentru ca bucureştenii să fie cât mai puţin afectaţi.

Şoferii spun însă că sunt prea obosiţi pentru a mai intra pe traseu după o zi întreagă de protest.

Potrivit primarului bugetul RATB rămâne acelaşi, problemele salariaţilor fiind de fapt legate de modul defectuos în care a fost administrat acest buget. Oprescu a promis că sporul de muncă grea şi orele suplimentare nu vor fi tăiate din salariile angajaţilor RATB.

Un nou protocol privind salarizarea angajaţilor RATB a fost semnat joi, acesta incluzând şi sporul de muncă grea care reprezintă aproximativ 20% din salariu.

Antena3

×
Subiecte în articol: trafic