Edilul şef a explicat că Guvernul nu a alocat banii prevăzuţi prin lege pentru RADET, pentru subvenţia la căldură, motiv pentru care, după cum susţine Oprescu, "consilierii PDL vor să ia banii destinaţi terminării Stadionului Naţional".
Potrivit primarului general, banii vor fi redirecţionaţi de către consilierii PDL regiilor pe care "le conduc oamenii lor". "Iar apoi Guvernul va lua din banii pensionarilor şi bugetarilor pentru a-i da la stadion", a susţinut Sorin Oprescu, adăugând că acest lucru se întâmplă "pentru ca stadionul să poarte numele Elenei Udrea care vrea să candideze la Primăria Capitalei".
Primarul general a anunţat că va încerca, în cadrul şedinţei CGMB, să îi convingă pe consilierii PDL "să asculte de mandatul pe care l-au primit de la bucureşteni şi nu de comenzile politice ale mafiei din spatele lor", a spus primarul Capitalei, potrivit Agerpres.
El a adăugat că, dacă nu va reuşi acest lucru, va fi obligat să se lupte cu cei care sunt în spatele acestor blocaje de natură politică.
Citește pe Antena3.ro