Zeci de persoane s-au adunat sâmbătă, 9 februarie, în faţa sediului Prefecturii Bihor pentru a protesta împotriva deciziei Guvernului de a da mână liberă unor companii străine să exploateze gazele de şist din judeţul Bihor. Cei mai mulţi protestatari au răspuns apelului formulat de primarul comunei Sânmartin, Lucian Popuş, de a veni să-şi manifeste indignarea faţă de intenţia autorităţilor de la Bucureşti de a distruge staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai, staţiuni renumite pentru proprietăţile terapeutice ale apei geotermale. “Nu vom renunţa la proteste. Dacă trebuie, vom merge la Bucureşti şi chiar mai departe. Până atunci, îi rugăm pe toţi românii să semneze petiţia online împotriva exploatării gazelor de şist în judeţul Bihor şi în România. Nu ne putem bate joc de această ţară, permiţând distrugerea cu bună ştiinţă a ceea ce ne-a dat natura. Toţi cei care iubesc Băile Felix şi nu numai, îi rog să ni se ralieze la proteste”, a declarat viceprimarul comunei Sânmartin, Nicolae Leuce, prezent în mijlocul consătenilor săi. La rândul său, Mariana Creţ, asistentă medicală în Băile Felix, a ţinut şi ea să precizeze că “suntem capabili să mergem până la extrem cu protestele. Nu ne lăsăm! M-am născut şi trăiesc la Băile Felix. Am lucrat 35 de ani ca şi asistentă medicală şi am lucrat cu această apă termală binefăcătoare. Cine sunt ei să vină peste noi?”
Isterie în Bihor: autorităţile iau poziţie
Problema exploatării gazelor de şist a creat o adevărată isterie în ultima săptămână în rândul locuitorilor din judeţul Bihor, cu atât mai mult cu cât de acordurile semnate de Guvernul Ponta pe 12 decembrie 2012 sunt afectate localităţi din toate colţurile judeţului, deoarece Bihorul stă pe o adevărată “pungă” de apă geotermală. Conform studiilor, apă geotermală nu se regăseşte doar în renumitele staţiuni balneoclimetrice – Băile Felix şi Băile 1 Mai – ci în tot Bihorul.
După Cornel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, şi Ioan Bulzan – primarul comunei Tulca (Tulca), Victor Filip – primarul comunei Derna (Tria), Dorin Curtean – primar Popeşti (Voivozi) şi Lucian Popuş – primarul comunei Sânmartin (Felix), care au organizat recent o conferinţă de presă pentru a-şi expune în mod official punctual de vedere împotriva exploatării gazelor de şist, a venit şi rândul parlamentarilor să ia poziţie. Astfel, senatorii PNL de Bihor, Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea, i-au adresat premierului Victor Ponta o interpelare, în data de 4 februarie, prin care îi solicit – pe un ton extrem de dur şi de ferm – să răspundă la cinci întrebări clare legate de această problemă. Astfel, Ponta va trebui să dea explicaţii despre studiile care au stat la baza deciziei Guvernului de a concesiona terenurile pentru exploatarea gazelor de şist în Bihor, despre lipsa de transparenţă în tot acest proces, inclusive evitarea unor dezbateri publice, despre motivaţia ce a stat la baza schimbării de opţiune a României faţă de anul trecut şi dacă a avut în vedere cazul particular al zonei Băile Felix, staţiune turistică afectată de viitoarele forări. “Încă nu i-am cerut anularea acestor acorduri, semnate în mare grabă pe 12 decembrie 2012, la doar 3 zile de la alegerile generale. Vrem, prima data, să aflăm ce raţiuni au stat la baza acestor decizii, iar mai apoi vom vedea cum vom acţiona, având în vedere că şi state, precum Germania, Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Olanda şi Bulgaria, au interzis tehnica fracţionării hidraulice”, a declarat Cristian Bodea, senator PNL de Bihor.
Până la un răspuns categoric din partea autorităţilor central şi locale, primarii localităţilor vizate de exploatarea gazelor de şist au început să adune semnături de la populaţie împotriva acestui demers. Pe reţelele de socializare se desfăşoară, concomitent, o amplă campanie anti gazelor de şist.