Numărul infracţiunilor economice comise de cetăţeni maghiari pe teritoriul României ia amploare.
Cel mai nou caz este al unui cetăţean maghiar cercetat de poliţiştii Antifraudă din Bihor pentru evaziune fiscală, după ce a înşelat statul român cu 880.000 de lei, efectuând achiziţii intracomunitare cu produse petroliere şi piese auto, pe care mai apoi le-a comercializat în Oradea, fără să înregistreze tranzacţiile în contabilitate.
Din cercetările efectuate de poliţişti, în perioada 2007-2008, administratorul de 32 de ani a efectuat mai multe achiziţii intracomunitare de produse petroliere şi piese auto din Ungaria şi Slovacia în valoare totală de 1.667.923 de lei. Ulterior, produsele au fost vândute către diferite firme din judeţul Bihor, operaţiuni care nu au fost însă declarate organului fiscal şi nici înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii.
După derularea tranzacţiilor, cetăţeanul maghiar a părăsit ţara, iar din 2009 nu s-a mai întors în România, fiind căutat în prezent de poliţişti.