x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Ordonanta Rompetrol" / Doi noi martori fosti ministri

"Ordonanta Rompetrol" / Doi noi martori fosti ministri

de Violeta Fotache    |    16 Mar 2006   •   00:00
"Ordonanta Rompetrol" / Doi noi martori fosti ministri

Foc continuu in ancheta legata de "Ordonanta Rompetrol". Fostii ministri Acsinte Gaspar si Ionel Blanculescu au fost ieri audiati in acest dosar.

Foc continuu in ancheta legata de "Ordonanta Rompetrol". Fostii ministri Acsinte Gaspar (foto stanga) si Ionel Blanculescu (foto dreapta) au fost ieri audiati in acest dosar.
Procurorii vor sa lamureasca circumstantele in care au fost "amanate" datoriile istorice ale Petromidia catre bugetul de stat. Primul care a dat cu subsemnatul a fost Acsinte Gaspar, membru al fostului Cabinet Adrian Nastase, ministru raspunzator de relatia cu Parlamentul pe vremea emiterii Ordonantei 118/2003. Dupa-amiaza, la ora 17:00, a venit randul fostului ministru al Controlului Ionel Blanculescu sa spuna ceea ce stie despre conditiile in care a fost emis actul guvernamental. La inchiderea editiei, discutia acestuia cu procurorii nu se terminase.

PERINDARE. In acest caz au mai fost audiati fostii membri ai Guvernului Nastase Mihai Tanasescu, Miron Mitrea, Ovidiu Musetescu si chestorul general Nicolae Berechet. Maine e randul Rodicai Stanoiu, iar saptamana viitoare ar urma la audieri fostul premier Adrian Nastase si fostul ministru al Economiei Dan Ioan Popescu. Reamintim ca actul normativ a fost emis de Guvern la 24 octombrie 2003 si a stabilit transformarea datoriei istorice la buget a Rafinariei Petromidia, in valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobanzi si penalitati, in obligatiuni cu maturitate de sapte ani.

×
Subiecte în articol: observator