x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Pacienta lui Cseke", cu răni pâna la os, a murit

"Pacienta lui Cseke", cu răni pâna la os, a murit

09 Mai 2011   •   14:49
"Pacienta lui Cseke", cu răni pâna la os, a murit
164486-.jpgPlimbată între două spitale, dar neglijată de medici şi asistente, femeia din judeţul Constanţa, adusă în atenţia publicului chiar de ministrul Sănătăţii Cseke Attila, a murit în urma unui stop cardiac.

Cazul pacientei uitată timp de trei ani într-un salon al spitalului Băneasa a fost prezentat, în urma cu aproape o lună, de ministrul Cseke  Attila,  drept dovada că unitatea medicală nu era eficientă.

În urmă cu o lună, ministrul a prezentat fotografii şocante în care femeia apărea cu răni până la os după ce a stat imobilizată pe un pat din spital.

Pacienta de 67 de ani a fost tinuta aproape sase luni la Spitalul din Baneasa, timp in care medicii i-au schimbat doar scutecul şi pansamentul, fără a avea grijă de rănile care îi apăruseră pe corp.

Totul a ieşit la iveala când Spitalul din Băneasa s-a închis, iar femeia a fost trimisă la un alt spital, din Vaslui, iar medicii de aici au trimis-o înapoi la Constanţa.

În cele din urmă, femeia a ajuns la Spitalul de Urgenţă, unde a fost internată. Din păcate, a făcut un stop cardio-respirator, iar medicii nu au mai reuşit sa o salveze.

Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa susţine că în cazul medicilor de la Băneasa ancheta a ajuns la final, dar, culmea, nimeni nu este vinovat.

Medicul care ar fi trebuit să fie sancţionat nu mai lucrează în sistem, aşa că a scăpat basma curată.

×