x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paguba lăsată în urmă de City Insurance a ajuns la 120 mil. euro

Paguba lăsată în urmă de City Insurance a ajuns la 120 mil. euro

de Redacția Jurnalul    |    18 Ian 2023   •   13:32
Paguba lăsată în urmă de City Insurance a ajuns la 120 mil. euro

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a plătit despăgubiri în contul falimentului City Insurance în valoare de 665,6 mil. lei (135 mil. euro) pentru 68.791 cereri de plată, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii FGA.

Din totalul cererilor analizate în 2022, 60.686 de cereri de sunt aferente creditorilor de asigurări ai City insurance, cu o valoare achitată de 583,2 mil. lei. De asemenea, din totalul plăţilor efectuate în cursul anului trecut, 47,8 mil. lei au fost achitate creditorilor de asigurare ai societăţii Astra, în timp ce 30,6 mil. lei au fost achitate creditorilor de asigurare ai societăţii Carpatica Asig.

Plăţile în cazul celor două societăţi de asigurare aflate în faliment au ajuns astfel la o valoare de 554,8 mil. lei în cazul Astra, respectiv 498 mil. lei pentru Carpatica Asig.

Începând cu 29 noiembrie 2021 şi până la finele anului 2022, FGA a achitat, pentru creditorii de asigurare ai City Insurance, aproximativ 603 mil. lei, pentru 64.568 cereri de plată avizate în cadrul Comisiei Speciale a FGA, dintr-un total de 250.692 cereri de plată înregistrate.

În primă fază, FGA a înregistrat un număr de 260.764 cereri de plată, însă ca urmare a unui process intern de verificare, un număr de 10.072 cereri de plată au fost închise ca dubluri sau ataşate altor cereri de plată înregistrate anterior.

Anul 2022 a marcat creşterea cotei de contribuţie pentru asigurările generale încasate de către FGA, de la societăţile de asigurare, de la 1% la 2,5%, aspect care a dus la încasarea unei contribuţii medii lunare de 24,8 mil. lei. Anul curent a adus o nouă creştere a cotei de contribuţie pentru asigurările generale de la 2,5% la 4%., fapt care duce la o creştere medie lunară a încasărilor, până la un nivel prognozat de 46 mil. lei.

Pentru anul în curs, FGA şi-a propus implementarea unor soluţii de ordin tehnic menite să contribuie la uşurarea procesului de soluţionare a cererilor de plată depuse de către creditorii de asigurare ai societăţilor în faliment. Analiza cererilor de plată se va concentra, cu precădere, asupra cererilor înregistrate de către creditorii de asigurare ai societăţii City Insurance, fără a neglija însă obligaţiile de plată aferente celorlalte societăţi de asigurare aflate în faliment.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: city insurance creditori