x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Până când suntem obligaţi să purtăm mască

Până când suntem obligaţi să purtăm mască

23 Mai 2020   •   15:13
Până când suntem obligaţi să purtăm mască

Suntem obligaţi să purtăm masca în magazine, mijloace de transport sau la locul de muncă până pe 16 iunie, inclusiv.

Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne, care prevede obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă a apărut, vineri seară, în Monitorul Oficial şi stabileşte ca măsura să se aplice pe perioada stării de alertă.

Cum starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, prin HG, începând cu 18 mai, suntem obligaţi să purtăm masca până cel puţin pe 16 iunie, când se împlineşte termenul de 30 de zile.

Ulterior, dacă autorităţile vor considera necesar, starea de alertă va putea fi prelungită cu alte 30 de zile. Automat, va fi prelungită şi obligaţia purtării măştii în locurile amintite.

Dacă nu purtăm mască în magazin sau metrou, spre exemplu, putem fi sancţionat cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea amenzii aplicate de poliţist (nu jumătate din minimul legal) în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masca