x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Președintele clubului PAOK Salonic, după accidentul din Timiș: O tragedie de nedescris ne-a lovit

Președintele clubului PAOK Salonic, după accidentul din Timiș: O tragedie de nedescris ne-a lovit

de Redacția Jurnalul    |    27 Ian 2026   •   18:15
Președintele clubului PAOK Salonic, după accidentul din Timiș: O tragedie de nedescris ne-a lovit

Președintele clubului PAOK Salonic, Ivan Savvidis, spune că este îndurerat de pierderea unor suporteri ai echipei, în urma accidentului cu șapte morți răniți, produs marți în județul Timiș.

„O tragedie de nedescris ne-a lovit astăzi. Sunt profund îndurerat de pierderea atât de nedreaptă a unor tineri, suporteri ai echipei noastre iubite, care călătoreau pentru a fi alături de PAOK”, spune Ivan Savvidis, potrivit unui comunicat postat pe site-ul clubului.

Acesta spune că victimele „sunt membri ai unei mari familii. Și noi facem totul pentru familia noastră și nu lăsăm pe nimeni singur”.

Președintele clubului mai spune că se roagă ca totul să fie bine pentru cei care au fost răniți.

Potrivit presei din Grecia, victimele accidentului grav produs marți în Timiș, soldat cu șapte morți și trei răniți, erau suporteri ai echipei PAOK Salonic. Aceștia se îndreptau cu un microbuz spre Franța, unde suporterii intenționau să asiste joi la meciul din Europa League dintre PAOK și Lyon.

Potrivit IPJ Timiș, accidentul a avut loc pe DN6.

În urma verificărilor făcute, polițiștii au constatat că un bărbat de 29 de ani care a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeș înspre Lugoj, la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un TIR.

În urma impactului, 7 persoane au decedat (șoferul microbuzului și 6 pasageri ai acestuia), iar 3 persoane au fost rănite, acestea fiind pasagere în microbuz.

Polițiștii fac cercetări în acest caz.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: paok salonic accident timiş
Parteneri