x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Papa Leon al XIV-lea confirmă alegerea lui PS Claudiu Pop ca arhiepiscop major

Papa Leon al XIV-lea confirmă alegerea lui PS Claudiu Pop ca arhiepiscop major

de Redacția Jurnalul    |    06 Noi 2025   •   16:16
Papa Leon al XIV-lea confirmă alegerea lui PS Claudiu Pop ca arhiepiscop major
Sursa foto: Hepta

Papa Leon al XIV-lea a confirmat alegerea episcopului de Cluj-Gherla, PS Claudiu-Lucian Pop, în demnitatea de arhiepiscop major de Făgăraș și Alba Iulia. Decizia, luată de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică la Roma, a fost validată prin scrisoarea semnată la 5 noiembrie.

Papa Leon al XIV-lea a confirmat oficial alegerea episcopului eparhiei de Cluj-Gherla, PS Claudiu-Lucian Pop, în demnitatea de arhiepiscop major de Făgăraș și Alba Iulia. Alegerea a fost făcută canonic la Roma de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, conform normelor prevăzute în Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium.

Scrisoarea de confirmare, semnată la 5 noiembrie 2025, a fost publicată astăzi de Sala de presă a Sfântului Scaun. În document, Papa Leon al XIV-lea își exprimă „felicitările fraterne” și își manifestă încrederea că noul arhiepiscop major va continua tradiția înaintașilor săi și va păstori „după Inima lui Cristos” Biserica Greco-Catolică din România, potrivit vaticannews.va.

Sfântul Părinte invocă, de asemenea, călăuzirea Spiritului Sfânt pentru îndeplinirea misiunii de conducere a Bisericii „sui iuris”, subliniind importanța comuniunii, a continuității tradiției și a memoriei martirilor greco-catolici.

Papa adresează salutări membrilor Sinodului, clerului, persoanelor consacrate și credincioșilor, transmitând o binecuvântare apostolică specială noului arhiepiscop major.

PS Claudiu-Lucian Pop devine astfel noul conducător al Arhiepiscopiei Majore de Făgăraș și Alba Iulia, una dintre cele mai importante instituții ale Bisericii Române Unite cu Roma.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: papa leon claudiu pop arhiepiscop