x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parchet: Cercetarea de la clubul Colectiv se apropie de final

Parchet: Cercetarea de la clubul Colectiv se apropie de final

05 Noi 2015   •   12:58
Parchet: Cercetarea de la clubul Colectiv se apropie de final

Cercetarea locului faptei în cauza privind incendiul produs în clubul Colectiv din Bucureşti se apropie de final, a anunţat joi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Poliţia Capitalei va restitui familiilor victimelor bunurile găsite în club.

"În incinta clubului au fost identificate şi ridicate obiecte personale, de vestimentaţie, chei, telefoane mobile, acte ce aparţin victimelor ce s-au aflat în interior în seara de 30 octombrie 2015. Începând cu data de 5 noiembrie 2015, ora 13,00, Poliţia Capitalei este în măsură să asigure restituirea acestor bunuri către deţinătorii legali sau aparţinătorii acestora", se arată într-un comunicat al Parchetului.

Pentru aceste persoane, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pune la dispoziţie linia telefonică 021/313.12.26, operabilă de luni până duminică, în intervalul orar 8,00 - 22,00, până la restituirea tuturor bunurilor.

×