Parcul Naţional Retezat, distrus de mioare

La sfârşitul anilor 1990 României i s-a oferit şansa de a obţine de la Banca Mondială o sumă considerabilă (8 milioane dolari) pentru a implementa “obiectivul strategic - conservarea biodiversităţii ecosistemelor forestiere şi adoptarea cadrului instituţional corespunzător” în trei arii protejate pilot: Rezervaţia Biosferei, Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional Piatra Craiului şi PF Vânători Neamţ. Reprezentanţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor şi ai Ministerului Mediului au ochit imediat oportunitatea de a utiliza aceşti bani pentru a demara crearea unei structuri ale cărei scopuri primordiale să fie consolidarea controlului lor discreţionar asupra terenurilor cuprinse în ariile protejate precum şi crearea unei baze materiale considerabile prin intermediul careia să poată fi susţinută o intensă şi perpetuuă campanie de PR, fără a exista însă preocupări reale pentru îmbunătăţirea infrastructurii turistice sau măcar pentru menţinerea acesteia la un nivel acceptabil şi nici pentru verificarea respectării normelor de gospodărire a pădurii în cadrul lucrărilor de exploatare executate în arborete cuprinse în respectivele arii protejate. Veridicitatea acestei afirmaţii incendiare a fost confirmată de o serie de date concrete referitoare la întâmplări petrecute în ultimul deceniu în Parcul Naţional Retezat(PNR).

În Parcul Naţional Retezat în urma epuizării fondurilor oferite de Banca Mondială au rămas câteva sedii administrative somptuoase care au fost incluse în reţeaua cabanelor de protocol ale MM şi RNP precum şi două autoturisme de teren necesare în primul rând conducerii în teren a oaspeţilor. Doamna ing. Erika Stanciu a renunţat la postul de director al APNR întrucât prin participarea la implementarea proiectului finanţat de Banca Mondială a reuşit să-şi creeze condiţiile pentru a obţine un job mai avantajos, dar şi-a însuşit pentru imagine funcţia de preşedinte al CS al PNR pe care a deţinut-o până anul acesta. Postul de director a fost încredinţat domnului ing. Acimov Zoran. Domnul Acimov era cunoscut din facultate ca mare organizator de chefuri şi a fost alegerea ideală pentru postul de gazdă şi ghid al VIP-urilor venite să vadă frumuseţile şi să guste bunătăţile Retezatului.

Tihna domnului Acimov în postul de director al APNR a fost tulburata prima dată în vara anului 2004 de un accident mortal cauzat de ruperea unei punţi putrede situate pe una din potecile principale de acces în PNR, la nici 100 m de drumul auto care duce la cabana Academiei de la Gura Zlata şi la nici un km de tabăra de copii Brădăţel şi cabana turistică Gura Zlata, situate în marginea drumului principal de acces în Masivul Retezat. Cu câteva luni înaintea producerii tragicului accident căruia i-a căzut victimă o fetiţă, în cadrul unei întruniri a personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul PNR, domnul Lasc Doru, administratorul cabanei Academiei a ridicat problema punţii respective subliniind gradul ei avansat de degradare şi avertizând asupra pericolului iminent al producerii unui grav accident cînd turiştii, foarte probabil copii afaţi în tabăra din apropiere, o vor traversa pentru a merge la Lacul Zănoaga. Cei prezenţi, inclusiv domnul Acimov Zoran, au căzut de acord că puntea trebuie refăcută şi că de organizarea şi finanţarea refacerii acesteia trebuie să se ocupe conducerea PNR. Deşi nu ar fi fost nevoie de mai mult de o zi de muncă şi deşi materialele şi muncitorii ar fi putut fi transportaţi cu maşina pactic pâna la locul în care trebuia construită noua punte, până la producerea accidentului nu s-a făcut nimic. Imediat după accident, pentru a dezinforma opinia publică şi mass-media, poteca a fost deviată pe o punte a Institutului de Hidrologie situată 200 m în aval, punte foarte îngustă care făcea doar parte din punctul hidrologic de măsurare a debitului Râului Zlătuia. S-a încercat să se acrediteze ideea că poteca marcată ar fi trecut deja de mult timp peste puntea respectivă şi că în consecinţă vina pentru producerea accidentului o purta grupul care s-ar fi abătut de la aceasta. Totodată, pentru a arăta că s-au luat măsuri, Regia Naţională a Pădurilor l-a schimbat din funcţie pe şeful PNR. Procuratura a tergiversat cercetările iar cu trecerea timpului episodul producerii accidentului a fost uitat iar trei ani mai târziu Zoran Acimov a putut reveni cu fruntea sus la conducerea PNR.

Demn de menţionat este faptul că în aceşti trei ani domnul Acimov a activat în cadrul serviciului fond forestier al Direcţiei Silvice Deva. În aceeaşi perioadă, în arborete cuprinse în zona tampon a PNR şi administrate de OS Retezat au fost declanşate lucrări de exploatare care sfidau normele de gospodărire a pădurilor, şef de ocol fiind domnul ing. Ursu Adrian, care deţinea şi un gater înregistrat pe numele unei rude dar care era deservit de un pădurar pontat la ocol. În urma unor sesizări adresate DS Deva referitoare la declanşarea procesului de distrugere a pădurii din OS Retezat, domnul ing. Ursu Adrian a fost invitat să demisioneze din funcţia de şef de ocol. Cam tot atunci, domnul ing. Acimov, care în calitatea de responsabil fond forestier al DS Deva, purta şi domnia sa o anumită responsabilitate pentru lucrările de exploatare coordonate de domnul ing. Ursu Adrian, a fost mutat din nou în funcţia de director al APNR iar domnul Ursu Adrian avea să devină adjunctul său.

A doua oară tihna directorului APNR a fost a fost tulburată anul trecut prin mediatizarea scandalului declanşat de lucrările de exploatare barbare executate în arborete cuprinse în zona tampon a PNR în bazinul Râu Şes. Scandalul a culminat cu publicarea raportului comisiei independente de anchetă a Academiei Române şi a ASAS care a confirmat că “aspectul arboretelor... este necorespunzător şi de neacceptat pentru o gestionare durabilă a unor păduri incluse într-o arie naturală protejată de rangul unui parc naţional” şi că “la situaţia descrisă s-a ajuns ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu a personalului de specialitate din OS Retezat şi din Administraţia PN Retezat”. În ciuda publicării acestei concluzii, de această dată domnul Acimov nu s-a ales cu nici o sancţiune.
Două dintre personalităţile care au contribuit decisiv la “adoptarea cadrului instituţional corespunzător" aferent ariilor protejate au fost până recent membre ale Consiliului Ştiinţific al PNR şi au încercat din răsputeri să nege crima ecologică săvârşită în bazinul Râu Şes - doamna Erika Stanciu şi domnul Mircea Vergheleţ. Cei doi au avut totuşi bunul simţ de a demisiona la câteva luni după publicarea raportului comisiei independente de anchetă a Academiei Române şi a ASAS.

Pe un forum de protectia mediului în cadrul căruia am denunţat distrugerea pădurii din PNR, am precizat anul trecut şi că domnul Acimov permite de câţiva ani unor ciobanii (fraţii Popa) să îşi ducă pe parcursul fiecărei veri o turmă la păşunat pe păşunea Slăvei fără acordul proprietarilor acesteia (membri ai familiei Kendefi cărora le-a fost retrocedată în anul 2007) sau al arendaşului de drept (domnul Lasc Doru). După încheierea episodului Râu Şes am crezut că domnul Acimov nu va mai îndrăzni să permită din nou fraţilor Popa să îşi ducă şi în vara aceasta oile pe păşunea Slăvei, dar m-am înşelat. Demn de menţionat este şi faptul că la începutul lunii mai a.c., când reprezentantul familiei Kendefi a mers la domnul Acimov pentru a viza contractul de arendă pentru păşunile alpine încheiat cu domnul Lasc, domnul Acimov a refuzat să-l vizeze spunânând că este prea târziu dar fără a preciza care este baza legală a acestei afirmaţii. Motivul refuzului ar putea fi faptul că alături de contractul de arendă se afla şi o convenţie încheiată între arendator şi arendaş prin care aceştia se obligau în mod voluntar să renunţe la păşunatul pe păşunea Slăvei pentru o perioadă de doi ani. În a doua jumătate a lunii iulie turma fraţilor Popa a urcat din nou pe păşunea Slăvei. Stâna a fost aşezată la fel ca în anii trecuţi pe platoul Slăvei în apropierea locului numit Crucea Trăsnitului, deşi cunoscătorii Retezatului afimă că se ştie că zona este foarte frecvent lovită de trăsnete. Clădirea stânii era foarte modestă – doar ziduri de piatră fără mortar şi un acoperiş din folie de polietilenă – fiind evident faptul că nu poate asigura nici un fel de protecţie împotriva trăsnetului persoanelor care s-ar adăposti în ea pe timp de furtună.