Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, susţine că este necesară o explicare şi o aprofundare a semnificaţiei sfintelor icoane în viaţa şi misiunea Bisericii, în contextul actual, în care icoanele şi simbolurile religioase sunt contestate, încercându-se eliminarea lor din spaţiul public.
Mesajul a fost transmis cu ocazia Congresului Internaţional de Teologie "Criterii de recunoaştere şi evaluare a picturii bizantine (icoană şi frescă)", desfăşurat la Palatul Patriarhiei.
"În cadrul Patriarhiei Române se acordă o importanţă deosebită patrimoniului religios, în general, şi picturii bisericeşti, în special. Pictura multor biserici şi mănăstiri a fost restaurată sau se află în proces de restaurare, fiind înfiinţate şi numeroase muzee de artă bisericească, în cadrul comunităţilor monahale. În acelaşi timp, prin educaţia religioasă din şcolile publice, din seminariile teologice - în cadrul cărora există şi specializarea Patrimoniu cultural - şi din facultăţile de teologie ortodoxă - care au şi specializarea Artă Sacră - se acordă o cinstire deosebită sfintelor icoane şi sunt formaţi viitorii pictori şi restauratori de lăcaşuri sfinte", a spus patriarhul.
Potrivit acestuia, "icoanele şi pictura Bisericii sunt veşmântul vizual al spaţiului liturgic, sunt parte a vieţii liturgice, iar acele icoane care se află în afara lăcaşelor de cult, în case, în şcoli sau alte instituţii, prelungesc prezenţa harică a lui Hristos din Biserică în lume şi stabilesc o legătură tainică între 'Casa Domnului' şi casa omului".
"Zugravii de icoane şi de fresce trebuie să fie persoane capabile să transmită, prin lucrarea lor duhovnicească şi artistică, această taină a luminii, păcii şi bucuriei pascale a lui Hristos. Pictorii bisericeşti nu sunt simpli artişti sau meşteşugari, cunoscători ai unor tehnici artistice, înzestraţi cu mai mult sau mai puţin talent. Ei sunt mai mult decât simpli ilustratori ai unor istorii, evenimente ori vieţi de sfinţi, şi anume ei sunt vestitori ai luminii, păcii şi bucuriei sau ai slavei Împărăţiei Cerurilor. (...) Din acest motiv, Biserica se îngrijeşte cu responsabilitate de formarea, promovarea şi confirmarea iconarilor şi pictorilor bisericeşti, ca misionari ai dreptei credinţe şi ai frumuseţii netrecătoare", a spus înaltul ierarh.
Congresul Internaţional de Teologie "Criterii de recunoaştere şi evaluare a picturii bizantine (icoană şi frescă)" este organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educaţional, Sectorul Cultură şi Patrimoniu religios - Comisia de Pictură Bisericească şi Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din cadrul Universităţii din Bucureşti, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte.
Evenimentul are loc în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti.
Congresul este organizat în perioada 20 - 24 mai şi reuneşte reprezentanţi ai instituţiilor de stat, preoţi, profesori, specialişti în artă sacră din România şi din străinătate, alături de pictori bisericeşti şi restauratori.
Sursa: www.agerpres.ro