x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patriarhul Daniel s-a oprit simbolic la Sfântu Gheorghe

Patriarhul Daniel s-a oprit simbolic la Sfântu Gheorghe

24 Aug 2009   •   00:00

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a îndemnat pe creştinii ortodocşi din judeţul Covasna, minoritari din punct de vedere numeric în această zonă, să se strângă în jurul bisericii strămoşeşti şi să-şi păstreze credinţa şi identitatea naţională.



Aflat în drum spre Dragoslavele, judeţul Argeş, Preaferictul Daniel a făcut duminică seară un scurt popas în municipiul Sfântu Gheorghe, subliniind că gestul său are o încărcătură simbolică. "Mesajul nostru către românii din judeţul Covasna este să ţină legătura cu biserica şi cu toate instituţiile care doresc să păstreze şi să promoveze identitatea ortodoxă românească. (...) Să fie prezenţi la toate sărbătorile creştine. (...) Să vină la biserică, să ţină legătura cu parohia, cu şcoala românească, cu centrele şi evenimentele culturale (...), să se adune cu cei ce se aseamănă în virtuţi, adică în fapte bune şi în dorinţa frumoasă de a păstra cu demnitate identitatea culturală, lingvistică, dar mai întâi de toate pe baza credinţei creştin ortodoxe", a declarat  Patriarhul Daniel, citat de Agerpres. Preafericitul Părinte Patriarh a avut un mesaj şi către tinerii din ţară, pe care i-a îndemnat să studieze pentru a fi competitivi pe plan internaţional şi să îşi păstreze, totodată, credinţa ortodoxă.

Preafericitul Daniel, însoţit de IPS Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, şi de alte înalte feţe bisericeşti, a poposit timp de aproape o jumătate de oră la sediul Prefecturii Covasna, unde a fost întâmpinat, printre alţii, de prefectul Codrin Munteanu şi de deputatul PSD Covasna, Horia Grama, după care şi-a continuat drumul spre Dragoslavele.

În cursul zilei de duminică, Prefericitul Daniel s-a aflat la Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita, unde a participat la ceremoniile prilejuite de ridicarea la rang de arhiepiscop a IPS Ioan, precum şi de aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

×
Subiecte în articol: observator