Procurorii români au cerut magistraților Curții de Apel București să-i declare indezirabili pentru o perioadă de zece ani pe patru cetățeni chinezi, pentru activități care afectează siguranța națională, anunţă Antena3.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorul Edi Oprea, a confirmat pentru Money.ro informația, precizând totodată că procurorii au fost sesizați de Direcția Generală de Informații și Protecție de Internă.
Curtea de Apel Bucureşti va discuta cererea procurorilor pe 20 decembrie.
La începutul acestei luni, doi cetăţeni străini afiliaţi Al-Qaida, care pregăteau acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada Sărbătorilor de iarnă, au fost reţinuţi în urma unei operaţiuni SRI.