Patru militari din cadrul Batalionului 2 Manevră "Yelow Scorpions" au fost răniţi în Afganistan, în urma răsturnării blindatului în care executau o misiune. Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 12:00 (ora României), informează Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat.
"Cei patru militari executau o misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan, când, în urma exploziei unei anvelope, maşina de luptă a grupei de infanterie de tip MRAP în care se aflau s-a răsturnat. În urma incidentului, plutonierul-major Dorin Segedi şi caporalii clasa a III-a Sorin Bănulescu, Sergiu Ola şi Elena Cristina Marin au fost răniţi. După acordarea primului ajutor la faţa locului, militarii au fost evacuaţi de urgenţă la spitalul din baza militară Apache", se arată în comunicat.
În prezent, militarii sunt în afara oricărui pericol şi sunt monitorizaţi de personal medical de specialitate.
"Alături de conducerea unităţii militarilor, conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a acestora", se mai arată în comunicatul MApN.