x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paturile destinate pacienților cu Covid au fost suplimentate în spitalele din Capitală

Paturile destinate pacienților cu Covid au fost suplimentate în spitalele din Capitală

04 Sep 2021   •   18:13
Paturile destinate pacienților cu Covid au fost suplimentate în spitalele din Capitală

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat, sâmbătă, că numărul de paturi destinate pacienților cu Covid a fost suplimentat în această săptămână în spitalele din Capitală.

„Deja au fost suplimetate paturile pentru Terapie Intensivă. Deja Babeșul a cerut și a primit aviz de la DSP pentru suplimentare. Mai mult, Spitalul Universitar de Urgență a pus la dispoziție aproximativ 250 de paturi pentru pacienți Covid, din care 28 de paturi pentru Terapie Intensivă și 20 de paturi pentru Terapie intermediară”, a declarat Ioana Mihăilă..

Ea a apus că a vizitat în cursul săptămânii aripa din clădirea Spitalului Universitar de Urgență din București care este destinată pacienților Covid și unde există în continuare paturi atât de Terapie Intensivă, cât și de tratement normal pentru pacienți.

Ministrul Sănătății a spus că majoritatea spitalelor din Capitală care sunt plurispecializate au ambele tipuri de circuite, Covid și non-Covid, dar că pacienții infectați cu noul coronavirus sunt primiți și în toate spitalele care au secții de boli infecțioase sau de pneumologie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ioana Mihăilă