x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pe Arena Naţională e prea întuneric ca să crească iarba. Remediul ar putea costa 900.000 de euro

Pe Arena Naţională e prea întuneric ca să crească iarba. Remediul ar putea costa 900.000 de euro

de Mediafax    |    13 Sep 2011   •   10:37
Pe Arena Naţională e prea întuneric ca să crească iarba. Remediul ar putea costa 900.000 de euro

Gazonul de pe Arena Nationala a fost prost ales, prost montat si prost intretinut, se arata intr-un raport UEFA. La randul sau, omul de afaceri vrancean, Adrian Oprisan, a carui firma a montat gazonul, spune ca pe Arena Nationala nu sunt conditii propice pentru montarea unui gazon, fiind prea putina lumina si nu suficient aer pentru ca iarba sa creasca.

Acesta a precizat ca pentru ca un gazon sa reziste in aceste conditii trebuie achizitionate ventilatoare care sa aeriseasca iarba si o instalatie de iluminat artificial, pentru ca firele de iarba sa poata face procesul de fotosinteza.

Intre timp, gazonul care s-a prezentat atat de prost in timpul meciului cu Franta a fost scos si este asteptat unul nou in aceasta seara.

"Sper ca la noapte sa apara si gazonul si sper ca pana vineri sa il termine de pus. Daca o sa ne spuna specialistii ca trebuie sa cumparam (instalatie pentru microclimatul de la nivelul solului n.r.), o sa o cumparam, dar nu cumparam sanie acum si asteptam iarna. Om vedea. Deocamdata nu s-a cheltuit niciun ban. Fara instalatia asta, ce? Sa vedem cum se comporta acest gazon", a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

In cazul in care se va monta aparatura necesara ventilatiei si iluminatului propice cresterii plantelor, se vor cheltui in jur de 900.000 de euro, sustine Adrian Oprisan.

"Avem exemplul terenului din Frankfurt, care este frate geaman al arenei din Bucuresti. Ba chiar al nostru este mai deficitar din acest punct de vedere, al ventilatiei si microclimatului de la nivelul solului. Ei au ajuns la concluzia ca fara acest sistem nu au cum sa aiba un gazon performant, asa ca si-au cumparat unul", a spus Oprisan.

Potrivit acestuia, "sistemul de microclimat" consta intr-o retea de instalatii care sa ajute iarba sa faca fotosinteza. Un astfel de sistem costa intre 350.000 si 800.000 de euro, in functie de numarul aparatelor folosite, a declarat omul de afaceri vrancean.

"Acestora li se adauga costul unor ventilatoare performante, astfel ca intreg sistemul ajunge sa coste in jur de 900.000 de euro daca vor sa-l cumpere si o suta de mii de euro daca il inchiriaza de undeva. E musai sa dea banii astia, altfel beneficiarul nu poate sa rezolve cum trebuie problema gazonului", a declarat omul de afaceri.

Raportul remis UEFA cu privire la starea gazonului Arenei Nationale estimeaza ca peluza stadionului din Bucuresti va avea nevoie de o reinnoire majora in primavara si recomanda ca terenul sa nu gazduiasca meciuri cu 10-12 saptamani inaintea disputarii finalei Ligii Europa, programata la 9 mai 2012.

Potrivit raportului intocmit de STRI, firma britanica agreata de UEFA in probleme legate de suprafetele de joc, distrugerea terenului Arenei Nationale dupa primul meci a fost cauzata de alegerea nepotrivita a tipului de gazon si a suportului pe care a fost montat, de microclimat, dar si de intretinerea acestuia.

Ca rezultat, gazonul a fost instabil si nesigur, iar STRI a recomandat inlocuirea sa imediata si amanarea meciului de joi, Steaua - Schalke 04, din Liga Europa, pentru data de 21 septembrie.

Tinand cont de apropierea iernii, specialistul la care a apelat UEFA a mai recomandat achizitionarea unei instalatii de iluminare artificiala a gazonului care sa combata lipsa luminii naturale, amplificata si de arhitectura inchisa a arenei bucurestene.

×