Cu brazi împodobiţi, mii de beculeţe colorate, focuri de artificii şi
reni înhămaţi la săniuţe am intrat de ieri în lumea fantastică a
Sărbătorilor de iarnă. A venit Moş Nicolae. Ne pregătim pentru Moş
Crăciun.
Spectacolele lumii lui Moş Nicolae au coborât ieri în stradă. Dar strada nu mai e stradă, pentru că a devenit o parte din lumea de poveste a copiilor care-l aşteaptă pe Moş Crăciun. Capitala s-a împodobit de sărbătoare, şi-a deschis cele şase patinoare şi pârtia de schi din Parcul Tineretului. Şi-a urcat artiştii mai mici sau mai mari pe scenele special amenajate în Piaţa Unirii, în Piaţa Romană şi în Parcul Tineretului. Iar Moşul a dat bice renilor de la săniuţe, pentru că de ieri am intrat oficial în sezonul cadourilor pentru toţi. Până pe 4 ianuarie putem uita de criză, bucurându-ne de sărbătoare.
CÂNTECE ŞI VESELIE. Grupurile Bim Bam, Meloritm şi Iza, Ovidiu Lipan-Ţăndărică şi Lore-
dana au cântat pentru Moşul, spre bucuria copiilor. Din Piaţa Universităţii, sărbătoarea este vegheată de la înălţime de bradul metalic de 17 metri, iar cinci fraţi de-ai lui mai mici, aduşi din pădure şi decoraţi cu roşu şi auriu, supraveghează Parcul Unirii, Academia Militară, Parcul Tineretului, Parcul Herăstrău şi zona Regie. Tradiţia românească a fost adusă în spaţiul special amenajat de la Muzeul Ţăranului Român, unde satul străbunilor se exprimă prin formă, culoare şi cântec. Meşterii populari şi-au expus artefactele spre vânzare şi sunt luaţi cu asalt de cumpărători.
ORAŞELE MOŞULUI. Târgurile Crăciunului s-au întins sub cerul liber, aducând cu ele ceva din farmecul şi tradiţia marilor oraşe ale lumii, care captează în fiecare an curiozitatea turiştilor. Sinaia s-a împodobit cu ghirlande, ca pe Champs Élysées, iar căsuţele şi săniile trase de reni oferă turiştilor ceva din aerul elveţian. Aradul şi-a aprins şi el cele 9.000 de beculeţe ale bradului din faţa primăriei şi îşi plimbă locuitorii cu tramvaiul lui Moş Crăciun. Piaţa Sfatului din Braşov a primit ieri în dar alt brad, după ce pomul împodobit, înalt de 29 de metri, a fost doborât de vijelie.
PRIMIRE OFICIALĂ. Moşului i s-a aşternut covorul roşu în Capitală. Primarul general, Sorin Oprescu, l-a primit cu mare fast. Luminile de sărbătoare au fost aprinse direct de la Primăria Capitalei la ora 19:00, apoi a început marea petrecere a sărbătorilor. Cu zece minute înainte de ora 22:00, cerul Cişmigiului s-a aprins într-un spectacol de artificii şi surprizele plăcute vor continua până pe 4 ianuarie. Până atunci, centrul oraşului este rezervat celor doi Moşi care ne aduc daruri, iar şoferii sunt rugaţi să nu-şi parcheze maşinile în apropierea Pieţei Unirii şi să evite Bulevardele I.C. Brătianu, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei. Între 31 decembrie şi 1 ianuarie, traficul va fi restricţionat şi în zona Bulevardului Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Naţiunile Unite, iar până la 5 ianuarie se va circula restricţionat pe Strada Edgar Quinet.
Citește pe Antena3.ro