x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pedepse între 1 an şi 1 an şi 10 luni de închisoare pentru inculpaţii în cazul permiselor din Cluj

Pedepse între 1 an şi 1 an şi 10 luni de închisoare pentru inculpaţii în cazul permiselor din Cluj

25 Mar 2010   •   00:00

Cele patru persoane judecate în procesul permiselor obţinute fraudulos la Cluj au fost condamnate joi de Tribunalul Cluj la pedepse cu închisoarea, cu sau fără executare, pe perioade cuprinse între 1 an şi 1 an şi 10 luni, sentinţa putând fi atacată cu apel.



Conform sentinţei judecătorilor Tribunalului Cluj, Cornel Ilea, patronul unei şcoli de şoferi, a fost condamnat la un 1 şi 10 luni de închisoare cu executare, agentul de Poliţie Daniela Popuţa a fost condamnat la 1 an şi 2 luni de închisoare cu executare, iar Iacob Abrudan, angajat al şcolii de şoferi, şi Vasile Traian Galoş, profesor de legislaţie, au fost condamnaţi la 1 an de închisoare cu suspendare pe o perioadă de încercare de trei ani, transmite corespondentul Mediafax. Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la pronunţare.

×
Subiecte în articol: observator