x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pelerinaj la Patriarhie: Mii de credincioşi vor să atingă moaştele Sfântului Dumitru

Pelerinaj la Patriarhie: Mii de credincioşi vor să atingă moaştele Sfântului Dumitru

26 Oct 2010   •   00:00
Pelerinaj la Patriarhie: Mii de credincioşi vor să atingă moaştele Sfântului Dumitru
Sursa foto: Bogdan Chesaru /Jurnalul National

60.000 de oameni au venit până acum să se roage la moaştele Sfântului Dimitrie Cel Nou, aduse în Dealul Mitropoliei. Reprezentanţii Jandarmeriei spun că numărul celor veniţi să se roage la racla sfântă este mai mare anul acesta. Mii de credincioşi stau şi astăzi la coadă pentru a ajunge la raclă.



Pelerinii s-au rugat la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, dar şi la cele ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi au avut ocazia să atingă un fragment din Crucea, pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Situaţiile neplăcute nu s-au lăsat aşteptate, însă, nici anul acesta. O tănără însărcinată în luna a şasea a ajuns la Spitalul Municipal din Capitală după ce a fost lovită, în îmbulzeală. Alte zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Voluntarii de la Crucea Roşie au împărţit pahare cu ceai, iar reprezentanţii Patriarhiei le-au dat credincioşilor pachete cu alimente.

Totodată, serviciul SMURD are instalate două corturi care asigură asistenţa medicală pe toată perioada desfăşurării pelerinajului. Sunt două maşini care asigură transportul în eventualitatea în care aceştia au nevoie de asistenţă medicală în spital, a declarat, pentru Agerpres, dr. Bogdan Opriţa, şeful SMURD al Municipiului Bucureşti şi Ilfov.

"Vin persoane în vârstă, care se plâng de dureri lombare. Se pare că stau destul de mult la coadă, iar afecţiunile lor îşi spun cuvântul", a declarat Daniel Radu, medic rezident.

×
Subiecte în articol: observator