x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pensionarii vor picheta sediile Guvernului şi prefecturilor

Pensionarii vor picheta sediile Guvernului şi prefecturilor

11 Mar 2010   •   00:00

Pensionarii au anunţat că vor picheta pe 26 martie Guvernul şi sediile prefecturilor, urmând ca la jumătatea lunii aprilie să decidă dacă mai continuă protestele. Aceştia sunt nemulţumiţi de valoarea punctului de pensie, de coplata în sănătate şi de reducerea numărului tichetelor de tratament.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, Preda Nedelcu, a declarat că în Consiliul Naţional a fost decisă declanşarea protestelor deoarece membrii forului nu se pot resemna cu situaţia în care se află.

Nedelcu a precizat că pensionarii vor continua acţiunile în instanţă, pentru că federaţia a dat în judecată Guvernul, termenul de judecată fiind stabilit la sfârşitul lunii septembrie. În opinia pensionarilor, instanţa a stabilit un termen foarte lung, până la acea dată fiind posibil ca Legea pensiilor să fie deja aprobată.

Liderul Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România a mai spus că Avocatul Poporului i-a anunţat că instanţa Curţii Constituţionale s-a mai pronunţat în speţe asemănătoare şi nu a dat câştig de cauză pensionarilor.

Nedelcu a precizat că în aprilie încep procesele cu Casele de pensii. Pensionarii nu sunt de acord ca în viitoarea lege a pensiilor să se decupleze punctul de pensie de salariul mediu brut, deoarece acest lucru înseamnă o majorare foarte mică a pensiilor.

Totodată, Preda Nedelcu a adăugat că membrii pe care îi reprezintă nu sunt de acord cu obligaţia de a plăti serviciile medicale. Aceştia au solicitat o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, dar deocamdată nu au primit niciun răspuns.

"Peste 3 milioane de pensionari au pensii sub 1.000 de lei. Atât timp cât coşul minim este de 1.300 de lei, nu ne ajung banii pentru medicamente, întreţinere, cei mai mulţi dintre noi purtăm haine de acum 30 de ani", a spus Nedelcu, citat de Mediafax.

Pensionarii spun că sunt nemulţumiţi şi pentru că nu au primit niciun răspuns de la preşedintele Traian Băsescu, căruia i-au cerut în repetate rânduri o întâlnire pentru a-l informa cu privire la nemulţumirile lor.

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS), Doina Pârcălabu, prezentă la Consiliul Naţional al federaţiei, a spus că "a încercat să prezinte pensionarilor realitatea financiară a României cu privire la bugetul alocat biletelor de tratament, precum şi la punctul de pensie".

Pârcălabu le-a spus pensionarilor că pot depune amendamente în Parlament la Legea pensiilor şi a precizat că aceştia nu i-au spus că vor să facă proteste.

Federaţiile naţionale de pensionari au depus, miercuri, un amendament la proiectul Legii pensiilor, cerând ca punctul de pensie să reprezintă 45% din salariul mediu şi au ameninţat că dacă actul normativ va fi adoptat în forma promovată de Guverm, vor ieşi în stradă până la 500.000 de pensionari.

Pensionarii consideră că efectele crizei sunt suportate efectiv de ei şi susţin că modul de calcul al punctului de pensie aşa cum a fost stabilit în proiectul de act normativ ar duce la sărăcirea galopantă a pensionarilor.

×
Subiecte în articol: observator