x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pentru portocalii da, pentru jucători ba. Casa de pariuri Super Bet are bani pentru Ceahlăul, echipa "pedelistului" Ştefan, dar refuză să achite câştigurile

Pentru portocalii da, pentru jucători ba. Casa de pariuri Super Bet are bani pentru Ceahlăul, echipa "pedelistului" Ştefan, dar refuză să achite câştigurile

11 Mar 2012   •   21:00
Pentru portocalii da, pentru jucători ba. Casa de pariuri Super Bet are bani pentru Ceahlăul, echipa "pedelistului" Ştefan, dar refuză să achite câştigurile

Lipsa de inspiratie, de atentie sau de stiinta a pariorilor este speculata la maxim de catre casele de pariuri, iar atunci cand agentiile gresesc fac tot posibilul pentru ca tot jucatorul sa iasa in pierdere. Jurnalul National va prezinta un caz recent, in care agentia de pariuri Super Bet a gafat uluitor, a fost taxata de catre pariori, dar refuza sa-si asume responsabilitatea erorii, sa plateasca oamenii, ascun­zandu-se in spatele unui regulament interpretabil si care mai mult acuza decat scuza. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a inregistrat deja o plangere pentru acest caz concret, cu nr. 3492, din data de 08.03.2012. Astfel, la data de 4 martie, in oferta Super Bet a aparut meciul de handbal feminin dintre Holstebro si Lada Togliatti. Angajatii respectivei case de pariuri au introdus in oferta detaliata a acestei partide urmatorul pariu: total goluri in prima repriza sub 0,5 goluri sau peste 0,5 goluri (!!!). Fiind vorba despre un meci de handbal, unde se marcheaza foarte mult, mai multi pariori au speculat uluitoarea gafa a casei de pariuri si au mizat sume uriase, evident, pe pariul peste 0,5 goluri in prima repriza a respectivului meci, care avea o cota de 2.20. La pauza, scorul meciului a fost 22-16 (adica un total de 38 de goluri). Cei care au compus bilete castigatoare s-au trezit ca pariul de handbal femi­nin a fost anulat, fiind omologat cu cota 1.00 (adica este, practic, anulat).

100.000 de euro pe sezon pentru "Pinalti"
Dupa ce Super Bet a anuntat pe site, dar si in agentii ca pariul respectiv primeste cota 1.00, invocand un regulament intocmit cel putin ambiguu, mai multi jucatori au cerut lamuriri pe mail. Asa cum puteti observa si in facsimil, Super Bet si-a argumentat decizia prin urmatorul pasaj din regulamentul propriu de pariere: "Organizatorul isi rezerva dreptul de a considera pariurile ca fiind nule sau de a le valida la cotele normale existente pe piata, chiar daca descoperirea erorilor apare dupa finalizarea evenimentului". Cota de piata a meciului Holstebro – Lada Togliatti, la care se refera regulamentul Super Bet si care ar fi trebuit fi introdusa in oferta daca angajatii firmei ar fi fost atenti, era de 1.85 pentru pariul "peste 25,5 de goluri in prima repriza".

Reamintim ca in prima repriza a jocului s-au marcat 38 de goluri, insa casa de pariuri a preferat "sa-si rezer­ve dreptul de a declara pariul nul" si nu de "a-l valida la cota normala existenta pe piata", pasaj existent de asemenea in regulament, dar care ar fi avantajat pariorii. Incepand cu 1 martie 2012, Super Bet a semnat un contract de sponsorizare pe un an si jumatate cu echipa Ceahlaul Piatra Neamt, formatie patronata de primarul "pedelist" al urbei moldave, Gheor­ghe Stefan. Din cate se pare, casa de pariuri va plati echipei celui poreclit "Pinalti" 100.000 de euro pe sezon.

×
Subiecte în articol: super ber