Poliţiştii prahoveni fac, vineri, şapte descinderi în baza unor mandate de percheziţie, într-un dosar care vizează activitatea infracţională a mai multor persoane suspectate de furt de produse petroliere şi contrabandă cu ţigări, prejudiciul estimat de anchetatori în acest dosar fiind de 800.000 lei Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, vineri dimineaţă, poliţiştii însoţiţi de trupe speciale fac şapte percheziţii în municipiul Ploieşti, citează Mediafax.
Conform anchetatorilor, este vizată activitatea infracţională a mai multor persoane suspectate că, începând din anul 2012, au sustras produse petroliere şi au făcut contrabandă cu produse accizabile din tutun.
Anchetatorii estimează că suspecţii din acest dosar au provocat un prejudiciu care se ridică la 800.000 de lei.