ANPC, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial ISCIR și ai Primăriei comunei Limanu, județul Constanța, au făcut controale în locații de agrement din zona localității.
Au fost sancționați doi operatori economici, Popescu Business Family SRL și Luna Park Popa SRL, pentru nereguli în funcționarea parcurilor de distracții.
Au fost date amenzi contravenționale în valoare de 10.000 lei și s-a interzis utilizarea aparatelor până la remedierea deficiențelor. De asemenea, s-a oprit temporar prestaarea serviciilor, până la remedierea deficiențelor constatate, pentru ambii operatori economici.
În timpul controalelor, operatorii nu au putut pune la dispoziția echipei de control autorizația pentru echipamentele de agrement. De asemenea, erau folosite echipamente de agrement fără revizii ISCIR (pentru funcționare și siguranță), fapt care pune în pericol sănătatea sau viața utilizatorilor. Unele echipamente de agrement erau deteriorate, cu vopsea exfoliată, plasă elastică ruptă, pentru trambuline și cu rugină pe elemente de siguranță, iar unele elemente erau uzate în exces sau chiar lipseau unele elemente care ar fi trebuit să asigure siguranța consumatorilor. În plus, erau folosite echipamente de agrement care au suferit modificări neautorizate și nu exista o informare a consumatorilor referitor la denumirea echipamentului, a modului corect de folosire și a avertizărilor cu privire la potențialele pericole în timpul utilizării aparatelor. În cazul unor echipamente electrice lipsea împământarea, acest lucru putând pune în pericol viața și siguranța consumatorilor.
„A oferi consumatorilor, copiilor îndeosebi, servicii de agrement prin intermediul unor parcuri de distracții neverificate tehnic de mai bine de 7 ani, cu improvizații și aparate deteriorate, este o dovadă de iresponsabilitate, din partea operatorilor economici în cauză. Vă recomandăm ca, înaintea utilizării unor astfel de echipamente, să verificați informațiile afișate de prestator, precum și starea aparatelor și să nu le folosiți dacă observați improvizații, deteriorări sau funcționare anevoioasă. Evitați instalațiile improvizate, pentru a nu vă pune viața în pericol! Litoralul românesc dispune de parcuri de distracții autorizate, verificate și sigure pentru consumatori, iar autoritățile statului monitorizează permanent funcționarea în siguranță și conform exigențelor legale a spațiilor de acest fel”, spune Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.
(sursa: Mediafax)