x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pericolele la care se expun jurnaliștii din întreaga lume

Pericolele la care se expun jurnaliștii din întreaga lume

13 Noi 2015   •   07:57
Pericolele la care se expun jurnaliștii din întreaga lume

Săptămâna trecută a debutat o campanie UNESCO prin intermediul căreia autoritățile din întreaga lume își propun să protejeze drepturile jurnaliștilor și să îi condamne pe toți cei care ucid sau răpesc reporteri sau corespondenți.

În ciuda a ceea ce s-ar crede despre această meserie, jurnaliștii se expun de multe ori unor situații periculoase și sunt închiși, răpiți, răniți sau chiar uciși.

Din exterior meseria de corespondent în străinătate pare cea mai riscantă, dar cei care sunt cu adevărat puși în pericol sunt sunt reporterii locali și cei care îi asistă pe colegii de breaslă veniți din străinătate: 94% din jurnaliștii uciși sunt localnici, scrie dailymail.co.uk.

Din păcate, guvernele țărilor din care provin jurnaliștii nu îi condamnă pe vinovați și se fac responsabile pentru moartea acestor oameni, fiind incapabile de a face dreptate familiilor.

După cum ne-am aștepta, majoritatea jurnaliștilor au fost omorâți în zone de conflict precum Siria și Pakistan, dar trebuie menționat și numărul mare al celor uciși de traficanții de droguri din America Latină.

În ultimii 10 ani, mai mult de 700 de jurnaliști au fost uciși în timp ce își făceau meseria și, în mod șocant, doar într-un caz din zece criminalul a fost condamnat pentru faptă. 

×