x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, redusă la un an

Perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, redusă la un an

19 Noi 2010   •   14:13

Proiectul de Cod social, care va intra în primă lectură în guvern săptămâna viitoare, prevede ca, de anul viitor, perioada de acordare a  indemnizaţiei de creştere a copilului să fie acordată părinţilor să fie de maximum un an, faţă de doi, cât este în prezent.

Va fi menţinut în continuare dreptul părintelui la concediu de creştere a copilului, încă un an, până la împlinerea vârstei de doi ani, însă acesta va fi fără plată.

Conform evz.ro, proiectul propune departajarea între părinţii care obţin venituri impozabile şi cei care au fie au avut perioada asimilate cu venituri sau fără venituri.

Astfel, părinţii care au avut venituri pentru care au plătit impozit vor primi o indemnizaţie de 85% din media veniturilor obţinute în ultimul an dinaintea naşterii copilului, minimum 750 de lei şi maximum 4.000.

Cei care au avut în ultimul an indemnizaţie de şomaj, concedii medicale, pensie de invaliditate, au fost în şomaj tehnic, într-un alt concediu de creştere a copilului sau au obţinut venituri din activităţi profesionale în statele membre ale Uniunii Europene ar putea beneficia de o indemnizaţie minimă egală cu 600 de lei.

×