x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 800 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore; 11.000 de fapte contravenţionale constatate

Peste 800 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore; 11.000 de fapte contravenţionale constatate

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2024   •   18:40
Peste 800 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore; 11.000 de fapte contravenţionale constatate

Peste 800 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore, cele mai multe pentru viteză, fiind aplicate peste 11.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.485.479 de lei.

Potrivit IGPR, în ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 11.000 de fapte contravenţionale, iar 822 de permise de conducere au fost reţinute.

La data de 16 februarie, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 478 de acţiuni şi au intervenit la 2.460 de evenimente, dintre care 2.001 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 18 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 71 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 11.042 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.485.479 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 110 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 822 de permise de conducere, dintre care 333 pentru viteză, 51 pentru alcool şi 13 pentru droguri, precizează IGPR.

De asemenea, au fost retrase 369 de certificate de înmatriculare. 

×
Subiecte în articol: permise conducere reţinute